Top 3 zodii care nu știu să piardă

| 06 dec, 10:05

Cu toții cunoaștem câteva persoane care nu suportă nicicum să piardă în fața altcuiva și de multe ori punem această atitudine față de eșec pe baza semnelor zodiacale. Se pare că zodiile influențează modul în care ne comportăm la finalul unei competiții.

Există de asemenea o legătură între horoscop și anumite tipuri de personalitate care nu reacționează atât de bine atunci când pierd. Și nu numai că aceste persoane gândesc astfel, dar de multe ori trec prin niște căderi epice. Adevărul este că oricât de supărat ești pe tine însuți, pe adversarii tăi sau pe o circumstanță anume, este întotdeauna mai bine să încerci să te detașezi de situație. Altfel, ai putea să te sabotezi și să ajungi singurul jucător din fosta echipă.

Iată care sunt cele 3 semne zodiacale care se descurcă cel mai puțin cu eșecul

Nimănui nu-i place să ajungă în situația în care oponentul său să se comporte că și cum nu știe să facă față unui eșec, pentru că astfel victoria proprie își pierde oarecum din dulceață. Până la urmă, chiar dacă ai investit mult în performanța ta, cu toții au făcut-o, au pierdut timp și au depus eforturi.

După pierdere, viața continuă în ritmul obișnuit și tot ce trebuie să faci e să îți muți focusul pe viitoarele acțiuni care te pot aduce în top. Fiecare zodie e caracterizată atât de calități, cât și de defecte, dar cel puțin știi că orice părți mai puțin bune ai avea, poți lucra în privința lor.

Primul în top este Leul

Nu ar trebui să surprindă faptul că zodia Leului ocupă primul loc în rândul zodiilor care nu se comportă într-un mod adecvat când nu ajung pe culmile succesului. Leul este, măreț, strălucitor, spectaculos și dramatic. Inclusiv partea lor așa-zis întunecată poate fi suprinzătoare. Când acesta e bun, e foarte bun, dar când nu , atunci e fix la polul opus. Un Leu care trece de cealaltă parte a succesului poate deveni foarte neplăcut.

Fiecare semn zodiacal are trasatura lui de bază, iar despre persoanele născute sub acest semn zodiacal putem spune clar că sunt lideri înăscuți. Ei consideră că a câștiga este un drept al lor, la fel ca și asumarea responsabilitățîi în dinamica grupurilor. Chiar dacă pot deveni un bun exemplu când conduc, comportamentul lor atunci când sunt înfrânți nu este o trăsătură demnă de a fi imitată. Fiind cel mai mândru semn zodiacal, ei își lasă adesea ego-ul să îi orbească în fața faptului că au pierdut în mod corect și fără nicio îndoială.

Pentru că își doresc să fie în centrul atenției mereu, atunci când pierd, trec automat mai în umbră, spre deosebire de victorioși. Și de cele mai multe ori au ținte foarte înalte pe care își doresc să le atingă, iar cu cât urcușul e mai dificil, cu atât căderea e mai greu de suportat, mai ales când este vorba și de anumite sume de bani. Leilor le place să se implice în fel de fel de activități și de aceea, tot ce e nou și provocator le stârnește interesul. O activitate relaxantă ca jocurile de pe jocpăcănele.ro este un bun exemplu de activitate care-i distrează pe lei. Jocurile online îi determină să dea ce e mai bun din partea competitivă a comportamentului și să își asume riscuri, una din părțile lor favorite. Investesc nu doar resurse imateriale, ci și ceva mai tangibil. În ceea ce privește eșecul, nu e punctul lor forțe, dar importantă e și călătoria, nu doar destinația. Leilor le poate lua mai mult timp să ajungă la această concluzie, dar e în natura lor să fie astfel.

Cum reacționează un Berbec atunci când pierde bani

Deși personalitatea Berbecului nu este la fel de mândră ca a unui Leu, ei sunt probabil cei mai competitivi dintre cei doi. Natura impulsivă și energică a Berbecului îl face să profite de orice ocazie pentru a concura, având un singur lucru în minte, mai exact, victoria. Din păcate sau din fericire, această mult-dorită victorie nu ține cont de astrologie și Berbecul nu reacționează bine atunci când realizează că nu e câștigător.

Când lucrurile nu merg bine, e probabil că acesta să caute posibili inculpați în jurul său și să găsească fel de fel de scuze. Persoanele născute sub acest semn zodiacal nu doar că iubesc să câștige, dar pare că au nevoie de acest lucru. Fie că e vorba de bani sau nu, câștigul îi caracterizează. Și mai ales dacă e implicată și partea materială, cu atât mai bine. Pentru ei, un final de concurs sau de joc e acel moment în care atletul ajunge la linia de sosire. Minutul în care se stabilește scorul final. Marea realizare de a primi cupa, trofeul, medalia. Dacă nu primește nimic, e o situație greu de suportat si se gândește cum să transforme activități care fac parte din rutina zilnică, în mici competiții din care să aibă ceva de câștigat.

Eșecul e o surpriză pentru nativul Taur

Când vine vorba de bani, competiții, provocări sau chiar jocuri online precum cele pe care le găsești pe jocpacanele.ro, Taurul e implicat în schemă în mod garantat. Poate pentru unii e o alegere surpriză faptul că acesta se află pe listă. Dar judecându-l după trăsăturile sale de personalitate, Taurul poate fi unul dintre jucătorii care se pricep cel mai puțin să piardă.

Deși sunt cunoscuți pentru răbdarea și fiabilitatea lor, este important să ne amintim că cei născuți în zodia Taurului sunt capabili să facă ravagii atunci când văd roșu. Energia sa are două viteze. Este fie relaxat și mulțumit. Fie este exagerat de energic și gata de a se lansa spre direcția care i se pare că îi va aduce cel mai mult succes. Și pentru că îi place rutina, atunci când iese din zona de comfort pierzând bani, își dorește cu ardoare să revină pe linia de plutire. Secretul e să găsească un balans între cele două viteze cu care este înzestrat, pentru a nu cădea prea brusc dintr-o extremă în cealaltă.

Indiferent de zodie, după un eșec, cel mai important este să poți merge mai departe

Există tipare de comportament pentru fiecare semn zodiacal, atât pentru cele 3 din topul menționat, cât și pentru toate celelalte. Până la urmă, fiecare persoană are propriile frustrări atunci când pierde bani, faima, încrederea, sau competiția în care a investit mult în ultima perioadă, indiferent dacă e Leu, Pești sau Rac. Dacă jocul se termină printr-un eșec sau o victorie, evaluează-ti propriile atuuri, dar și propriile defecte. Corectează ceea ce nu îți place și nu ține pasul în loc atunci când pierzi. Dacă nu treci mai departe, victoria nu te va ajunge din urmă niciodată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

42118 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 mar, 20:45
studybayws
Mep engineer resume model
NEED PAPER WRITING ?

Mep engineer resume model .

Order NOW!!! ==> https://essaypro.co














How to write a proposal at cae level
Critical views essays on the humanities and the arts
Buy professional analysis essay on donald trump

Electric car thesis
Industrial robot phd thesis pdf
Sample format for functional resume

Resume self evaluation
Define research paper
Resume templates appleworks

Pay to do algebra article socyo
Free sample resume for forklift driver ftyzy
Sample one page essay bsuds
Resume for your kind perusal shwdi
c87132b
Term paper on global warming
Analysis essay on social studies
Best scholarship essay ghostwriting website gb

HGtYUPlKMnGFW
EssayPro

Mep engineer resume model
essay pro
Objective for scholarship resume sample
Custom persuasive essay writing for hire online
Project management 101

Esl college content ideas jupka
Mackinders heartland thesis okbsy 2021
Professional reflective essay ghostwriting site usa xowct
Custom biography writer services for masters wktea
What is an abstract page in an essay xbifq

tghuTRTjigFIr6F
de dissertation litteraire

Mep engineer resume model
Sample cover letter for recent graduate student fwxqy
Best admission essay editing services cfvjh 2021
Radio waves and electromagnetic fields sim homework yjcnt
Phd admission essay examples tiyre 2021

essaypro
https://tagoverflow.stream/story.php?title=we-certainly-have-the-best-tips-about-college-or-university#discuss
https://maps.google.sh/url?q=https://bestessayservicereview.com
http://www.bluehillfarm.net/__media__/js/netsoltrademark.php?d=papershelps.org

Restaurants business plan sample
Popular critical analysis essay writers websites for masters
Essay on why we should honor veterans
22 mar, 19:55
ThomasInnox
лицензия на разработку вооружения
б) Следовательно соглашение субподряда с фирмой, у которой лицензия уже поглощать (аналогично: теряете дробь прибыли, однако без головной боли с оформлением). Творение по тушению источников огня. Вы можете выбрать любое режимно-секретное подразделение, так называемый 1-ый отдел. Сочинение сообразно теме: Как получить лицензию ФСБ на строительствотушит пожары и возгорания;Всегда ожидание агрегатов и аппаратов, требуемых чтобы проведения работ сообразно противопожарной безопасности, имеют разделение на виды деятельности. Установка, испытание работоспособности и демонтаж систем противопожарной безопасности, их дополнительных частей, включая передачу сигнала для пульт и действие пусконаладочной деятельности. Обращаясь в «Единоличный СРО Фокус», Вы страхуете себя через риска получить в МЧС отказ. Особенно сей проблема волнует участников тендеров, которые хотят свет, требуется ли лицензия ФСБ по 44-ФЗ, либо заказчик намеренно выставляет требования, ограничивающие конкуренцию. Правила изменились. Беспричинно вы можете испытывать, есть ли у организации разрешение на установк
22 mar, 18:43
TrezviiBriex
нарколог на дом круглосуточно
В этом случае оптимальным вариантом довольно употребление большого количества минеральной воды с лечебным эффектом. Также она должна лежать насыщена щелочью.Суть условия выхода из запоя – это хотение алкоголика. Если его отсутствует, то угрозами, истериками, попытками что-либо подсыпать в еду помочь не удастся. В этом случае стоит заручиться поддержкой специалистов. Коли пьяница отказывается переставать кушать, то дозволительно вызвать на терем мотивационную бригаду. Такая служба доступна круглосуточно. Совокупно с наркологом приедет психолог, он сможет уговорить кончаться из запоя. Нарколог поставит капельницу, введет необходимые препараты. Если добро стабилизируется, то психиатр уговорит начать лечение через алкоголизма. Такой требование хоть и стоит недешево, однако в большинстве случаев приводит к лечению и излечению.А следующим этапом станет очищение организма от выпитого алкоголя.
клиники лечения запоя
нарколог на дом частный медик
https://trezvyi-mir.com/narkolog-na-dom/ - доктор нарколог на дом

Эти последствия запоя позволительно устранить в домашних условиях прису
22 mar, 17:23
SamuelHex
бухгалтерское сопровождение
Снятие ККТ с учёта оформляется заявлением по форме, утверждённой Приказом ФНС России через 29.05.2021 N ММВ-7-20/484@. Подайте заявление в свою инспекцию и получите карточку о снятии кассового аппарата с регистрационного учёта.В трудовых договорах с работниками могут красоваться прописаны не лишь сроки предупреждения относительный увольнении, но и основания и размеры выходного пособия и других компенсационных выплат в случае прекращения трудового договора. Если однако эти пункты указаны в документе, то вы обязаны их соблюдать.Госпошлину изза ликвидацию ИП дозволительно оплатить либо прямо на сайте налоговой, либо заполнить там же квитанцию, а оплатить в отделении банка.
специальная оценка условий труда краснодар
регистрация юл и ип
https://buhleader.com/uslugi/buhgalterskie-uslugi/postanovka-i-vosstanovlenie-buhgalterskogo-ucheta-na-lyuboj-stadii - консультационные услуги бухгалтерский учет и налогообложение

Объявление по форме Р26001Истекло 15 месяцев с момента предоставления последних отчётов сиречь с даты окончания действия патента.ОСНО – на этом режиме два разных налога: сдать 3-НДФЛ стоит в ход 5 дней впоследствии зак
22 mar, 16:43
NovayaBriex
компания энергосервис
Дозволительно выделить четыре уровня участников процесса проведения энергетического обследования (рис. 2). Государственные заказчики либо простой заказчики, для которых работы выполняют непосредственно энергоаудиторские организации (члены СРО) сообразно стандартам и правилам, устанавливаемым профессиональными саморегулируемыми организациями. Существующую систему возглавляет Минэнерго России, осуществляющее толпа, обработку и систематизацию данных копий паспортов и контролирующее деятельный СРО.В данной статье были представлены результаты внедрения двух моделей прогнозирования энергопотребления: на сутки вперёд и для квартал вперёд для одном из заводов РФ. В результате удалось снизить затраты энергии более чем для 20 % в первые два месяца следовать счёт чёткого контроля после энергоресурсами, более чем для 5 % в погода изза счёт мотивации операторов по выдерживанию текущих норм, а также более чем на 2 % в сутки за счёт оптимизации настроек параметров контура энергопотребления. Выключая того, данный машина позволяет немедля предупреждать о резких колебаниях контура

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ