Top 3 zodii care nu știu să piardă

| 06 dec, 10:05

Cu toții cunoaștem câteva persoane care nu suportă nicicum să piardă în fața altcuiva și de multe ori punem această atitudine față de eșec pe baza semnelor zodiacale. Se pare că zodiile influențează modul în care ne comportăm la finalul unei competiții.

Există de asemenea o legătură între horoscop și anumite tipuri de personalitate care nu reacționează atât de bine atunci când pierd. Și nu numai că aceste persoane gândesc astfel, dar de multe ori trec prin niște căderi epice. Adevărul este că oricât de supărat ești pe tine însuți, pe adversarii tăi sau pe o circumstanță anume, este întotdeauna mai bine să încerci să te detașezi de situație. Altfel, ai putea să te sabotezi și să ajungi singurul jucător din fosta echipă.

Iată care sunt cele 3 semne zodiacale care se descurcă cel mai puțin cu eșecul

Nimănui nu-i place să ajungă în situația în care oponentul său să se comporte că și cum nu știe să facă față unui eșec, pentru că astfel victoria proprie își pierde oarecum din dulceață. Până la urmă, chiar dacă ai investit mult în performanța ta, cu toții au făcut-o, au pierdut timp și au depus eforturi.

După pierdere, viața continuă în ritmul obișnuit și tot ce trebuie să faci e să îți muți focusul pe viitoarele acțiuni care te pot aduce în top. Fiecare zodie e caracterizată atât de calități, cât și de defecte, dar cel puțin știi că orice părți mai puțin bune ai avea, poți lucra în privința lor.

Primul în top este Leul

Nu ar trebui să surprindă faptul că zodia Leului ocupă primul loc în rândul zodiilor care nu se comportă într-un mod adecvat când nu ajung pe culmile succesului. Leul este, măreț, strălucitor, spectaculos și dramatic. Inclusiv partea lor așa-zis întunecată poate fi suprinzătoare. Când acesta e bun, e foarte bun, dar când nu , atunci e fix la polul opus. Un Leu care trece de cealaltă parte a succesului poate deveni foarte neplăcut.

Fiecare semn zodiacal are trasatura lui de bază, iar despre persoanele născute sub acest semn zodiacal putem spune clar că sunt lideri înăscuți. Ei consideră că a câștiga este un drept al lor, la fel ca și asumarea responsabilitățîi în dinamica grupurilor. Chiar dacă pot deveni un bun exemplu când conduc, comportamentul lor atunci când sunt înfrânți nu este o trăsătură demnă de a fi imitată. Fiind cel mai mândru semn zodiacal, ei își lasă adesea ego-ul să îi orbească în fața faptului că au pierdut în mod corect și fără nicio îndoială.

Pentru că își doresc să fie în centrul atenției mereu, atunci când pierd, trec automat mai în umbră, spre deosebire de victorioși. Și de cele mai multe ori au ținte foarte înalte pe care își doresc să le atingă, iar cu cât urcușul e mai dificil, cu atât căderea e mai greu de suportat, mai ales când este vorba și de anumite sume de bani. Leilor le place să se implice în fel de fel de activități și de aceea, tot ce e nou și provocator le stârnește interesul. O activitate relaxantă ca jocurile de pe jocpăcănele.ro este un bun exemplu de activitate care-i distrează pe lei. Jocurile online îi determină să dea ce e mai bun din partea competitivă a comportamentului și să își asume riscuri, una din părțile lor favorite. Investesc nu doar resurse imateriale, ci și ceva mai tangibil. În ceea ce privește eșecul, nu e punctul lor forțe, dar importantă e și călătoria, nu doar destinația. Leilor le poate lua mai mult timp să ajungă la această concluzie, dar e în natura lor să fie astfel.

Cum reacționează un Berbec atunci când pierde bani

Deși personalitatea Berbecului nu este la fel de mândră ca a unui Leu, ei sunt probabil cei mai competitivi dintre cei doi. Natura impulsivă și energică a Berbecului îl face să profite de orice ocazie pentru a concura, având un singur lucru în minte, mai exact, victoria. Din păcate sau din fericire, această mult-dorită victorie nu ține cont de astrologie și Berbecul nu reacționează bine atunci când realizează că nu e câștigător.

Când lucrurile nu merg bine, e probabil că acesta să caute posibili inculpați în jurul său și să găsească fel de fel de scuze. Persoanele născute sub acest semn zodiacal nu doar că iubesc să câștige, dar pare că au nevoie de acest lucru. Fie că e vorba de bani sau nu, câștigul îi caracterizează. Și mai ales dacă e implicată și partea materială, cu atât mai bine. Pentru ei, un final de concurs sau de joc e acel moment în care atletul ajunge la linia de sosire. Minutul în care se stabilește scorul final. Marea realizare de a primi cupa, trofeul, medalia. Dacă nu primește nimic, e o situație greu de suportat si se gândește cum să transforme activități care fac parte din rutina zilnică, în mici competiții din care să aibă ceva de câștigat.

Eșecul e o surpriză pentru nativul Taur

Când vine vorba de bani, competiții, provocări sau chiar jocuri online precum cele pe care le găsești pe jocpacanele.ro, Taurul e implicat în schemă în mod garantat. Poate pentru unii e o alegere surpriză faptul că acesta se află pe listă. Dar judecându-l după trăsăturile sale de personalitate, Taurul poate fi unul dintre jucătorii care se pricep cel mai puțin să piardă.

Deși sunt cunoscuți pentru răbdarea și fiabilitatea lor, este important să ne amintim că cei născuți în zodia Taurului sunt capabili să facă ravagii atunci când văd roșu. Energia sa are două viteze. Este fie relaxat și mulțumit. Fie este exagerat de energic și gata de a se lansa spre direcția care i se pare că îi va aduce cel mai mult succes. Și pentru că îi place rutina, atunci când iese din zona de comfort pierzând bani, își dorește cu ardoare să revină pe linia de plutire. Secretul e să găsească un balans între cele două viteze cu care este înzestrat, pentru a nu cădea prea brusc dintr-o extremă în cealaltă.

Indiferent de zodie, după un eșec, cel mai important este să poți merge mai departe

Există tipare de comportament pentru fiecare semn zodiacal, atât pentru cele 3 din topul menționat, cât și pentru toate celelalte. Până la urmă, fiecare persoană are propriile frustrări atunci când pierde bani, faima, încrederea, sau competiția în care a investit mult în ultima perioadă, indiferent dacă e Leu, Pești sau Rac. Dacă jocul se termină printr-un eșec sau o victorie, evaluează-ti propriile atuuri, dar și propriile defecte. Corectează ceea ce nu îți place și nu ține pasul în loc atunci când pierzi. Dacă nu treci mai departe, victoria nu te va ajunge din urmă niciodată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

32849 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 iul, 03:22
Petersip
Welcome to Trump’s tariff era. It’s going to be a bumpy ride
President Donald Trump speaks to reporters at the White House in Washington, DC, on January 30. Chip Somodevilla/Getty Images
CNN

Just about everyone thought it was a bluff. Top analysts from the biggest banks on Wall Street said it was highly unlikely. Stocks were trading like it wouldn’t happen. Some companies built contingency plans, but they weren’t exactly rushing to make changes.
блэк спрут ссылка
But the tariffs are coming — in full force. President Donald Trump announced Saturday that a massive 25% tariff on all goods from Mexico and most imports from Canada will go into effect Tuesday. An additional 10% tariff on Chinese goods will be enacted the same day.

Trump in a message posted on Truth Social Sunday said, “We don’t need anything they have. We have unlimited Energy, should make our own Cars, and have more Lumber than we can ever use.” But America’s supply chains are reliant on its trading partners, and even for goods that could be grown or produced exclusively in the United States, the complex web of interconnected global trade cannot easily be unwound.
спрут зеркало
So the additional costs on foreign-made goods will be paid by American importers, who typically pass those costs onto retailers, who pass them onto inflation-weary consumers. That means prices will rise — although, for most items, not immediately. Businesses’ profits will be squeezed as they bear the cost burden of the tariffs or pay to adjust their carefully constructed and at times inflexible supply chains.

That’s why stocks on Monday were set to tumble. Dow futures were more than 600 points, or 1.3% lower. S&P 500 futures sank 1.5%. and Nasdaq futures were 1.7% lower.

Globally, stocks fell, too. Major European indexes were down across the board, and Asian markets closed sharply lower. Bitcoin and other cryptos tumbled, brought down by growing fears of a recession. The US dollar rose
20 iul, 02:21
CasinorPhark
Рейтинг проверенных онлайн-казинo на деньги с лицензией
Ищешь лучшие места для ставок с минимальными рисками? Мы покопались в мире азартных игр и подготовили для тебя Топ 15 надежных онлайн-казинo с минимальными ставками! Каждое из этих казинo имеет лицензию, так что можешь смело играть, не беспокоясь о безопасности.
https://t.me/TopTG_Casino777/473
20 iul, 01:04
Irahen
Лучшие платформы для горячего онлайн-общения
Хотите найти секс-чат для вирта?

Испытайте на Vir-Chat – популярный чат для вирта Где найти секс-чат бесплатно?
с анонимным доступом.

Чем он хорош?
- Большое число живых похотливых девушек
- Конфиденциальность без лишних рисков
- Видеочат для настоящей близости
- Без модерации в обсуждениях

Зарегистрируйтесь и найдите партнера!
Vir-Chat – идеальное место для вирта: https://vir-chat.ru



Дополнительный блок:
Если вы ищете идеальный секс-чат для вирта, то Vir-Chat – именно то, что вам идеально подойдет! Здесь вас встречает сотни настоящих собеседников, готовых поговорить на любые темы.

Анонимность и удобство, поэтому общаться без страха.

? Почему Vir-Chat?
? Быстрый поиск партнера
? Видеочат и приватные комнаты
? Никаких запретных тем
? Регистрация за 1 минуту

Испытайте Vir-Chat – пространство, где любой получит то, что искал! ??

?? Горячий видеочат
20 iul, 00:01
DeweyTut
weblink
see this site https://samleague.com/
19 iul, 22:15
비대면다이어트한약
국가에서 통과한 비대면 다이어트한약의 진료과목은 한방내과, 침구과 등만 아니라, 한방신경정신과 또한 엄연히 함유되어있습니다는 점을 간과하는 것이다.
비대면다이어트한약 장** 원장은 “차량사고 요법는 물리처치뿐만 아니라 한약 조취, 침, 뜸, 부항, 추나 요법, 약침 치료 등 비교적 다체로운 범위의 처치가 가능하다는 이점이 있어 교통사로 한의사 병원을 찾는 환자분들이 일괄되게 늘고 있다”라면서 “가벼운 운전사고라고 방치하지 마시고 사고 초반에 내원하여 처치를 받아야 만성 통증으로 발전하지 않고 교통사고 후유증을 최소화할 수 있다”라고 말했다.

비대면 다이어트한약

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ