Turismul de aventură şi cel balnear, atuurile României pentru atragerea turiştilor la FITUR 2014

| 26 ian, 2014

Cea de-a 34-a ediţie a Târgului Internaţional de Turism de la Madrid - FITUR (Feria Internacional de TURismo), un loc în care, pe o suprafaţă expoziţională de 54.000 de metri pătraţi, 165 de ţări au venit să câştige marele pot al încasărilor din turism, a ajuns duminică la final.

După cinci zile, în care circa 200.000 de vizitatori, specialişti, public larg şi reprezentanţi ai presei au analizat oferta celor aproape 9.000 de expozanţi, la IFEMA, societatea madrilenă organizatoare de târguri şi expoziţii, se va auzi, sec, ca într-un imens cazinou: 'les jeux sont faits, rien ne va plus!' Şi toţi aceea care zile la rând şi-au zâmbit politicos, complice sau poate sincer-naiv, vor deveni competitori aprigi pentru a scoate cât mai mulţi bani din buzunarele celor peste 1,2 miliarde de turişti care vor călători în întreaga lume, în 2014, precum şi a celor care îşi fac planuri pentru 2015.

Fiecare ţară a mizat pe cel puţin un produs turistic, unii adăugând notorietatea dobândită deja în timp, alţii au pus la bătaie frumuseţea tradiţiilor populare, alţii gastronomia şi ineditul peisajelor. Spiritul de aventură al vizitatorilor a fost, la rândul său, exploatat cât mai romantic posibil, dar majoritatea şi-au umplut 'buzunarele' cu tehnologie de ultimă generaţie pusă în folosul oferirii unui pachet turistic unic.

România, cu un stand de 160 de metri pătraţi amplasat în centrul pavilionului 'Europa' era practic de neratat, indiferent pe care din cele patru patru zone de acces ai fi intrat. Acordurile muzicii populare româneşti, chiar dacă nu depăşeau cei 90 de decibeli admişi de organizatori, captau atenţia cu atât mai mult cu cât era singurul stand european unde chiar şi convorbirile de afaceri se purtau pe fundalul horelor, sârbelor sau a unicelor doine. Probabil nu vom fi noi câştigătorii marelui pot FITUR 2014, dar afirmaţii de genul: 'Românii ăştia probabil au înnebunit. Când mulţi se restrâng din cauza crizei, ei cresc!' ne dau speranţa că vom găzdui cu mult mai mulţi turişti străini în 2014, dar mai ales în 2015. 

Clujul, care a reuşit să învingă celelalte oraşe participante în cursa pentru Capitala Europeană din 2015, şi-a prezentat oferta turistică prin intermediul reprezentanţilor primăriei. Şi nici unul dintre cei doi reprezentanţi veniţi la Madrid nu a avut timp să ia masa de prânz în oraş deoarece numărul celor interesaţi de oferta turistică a fost, de la oră la oră, în creştere.

De altfel, standul României a concurat de la egal la egal cu toate celelalte standuri din pavilionul Europei, depăşind ca vizibilitate şi atractivitate ţări cu tradiţie precum Germania, Austria, Polonia, Grecia, Ungaria, Franţa şi chiar Italia. 

Amplasat central, în vecinătatea standurilor Israelului, Poloniei, Greciei, Andorei, Italiei şi Rusiei, standul de prezentare a ofertei turistice a Romaniei nu putea fi ocolit, la 'Masa Tăcerii' şi lângă 'Coloana Infinitului' purtându-se multe discuţii pentru viitoare afaceri profitabile.

'Trebuie să targetăm fiecare piaţă, să ne adresăm exact cu acele produse care se cer într-o anumită zonă sau ţară. Pe piaţa din Spania, se cer în special circuitele culturale în Moldova şi Bucovina, dar şi city-break-uri în oraşe precum Bucureşti, Sibiu şi Cluj-Napoca. Spaniolii apreciază şi segmentul eco-turistic, ca şi pe cel gastronomic. Cu peste 65.000 de turişti care au vizitat România în 2013, Spania se află printre primele zece ţări emiţătoare de turişti. Desigur, mizăm pe turismul de aventură care este foarte căutat la ora actuală în întreaga lume, dar şi pe turismul balneo. Avem staţiuni şi hoteluri de top şi, cu siguranţă, străinii le vor descoperi, în unele cazuri, sau redescoperi, în altele. Natura încă nealterată în foarte multe zone rurale fac din ecoturism un alt avantaj al României', a precizat Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism. 

Un trend al tuturor ţărilor prezente la FITUR a fost, de altfel, să îşi prezinte practicile şi tendinţele în întregul lanţ valoric de turism pentru a vinde destinaţii durabile, monitorizate, certificate, analizate din punct de vedere al eficienţei energetice şi al gestionării durabile.

Ţările africane şi-au prezentat destinaţia ca locul unic pentru safari, vânătoare, turism de aventură dar şi romantic. Au venit şi cu circa 180 de proiecte pentru care speră să obţină finanţare de la investitori spanioli şi portughezi. Iar cum întâlnirile business-to-business (B2B) au fost multe, e posibil ca spaniolii şi portughezii să se impună prin aceste investiţii şi să mai ia o bucată din tortul veniturilor mondiale din turism. 

De altfel, în Spania, industria turismului reprezintă peste 10% din PIB-ul ţării. Conform statisticilor spaniole, oficialităţile estimează că Spania va încheia anul 2013 cu un record de aproape 60 de milioane de vizitatori străini. PIB-ul din turism a crescut cu 1,3% faţă de anul 2012, ceea ce a permis crearea a 11.525 de locuri noi de muncă, conform indicatorului sintetic al activităţii turistice (ISTE), dezvoltat de Exceltur, favorizând drumul de recuperare toată economia spaniolă.

Una dintre zonele care au atras atenţia agenţiilor a fost şi cea din pavilionul 3 în care s-a desfăşurat Fair GAY LGBT FITUR, târgul de turism dedicat persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transexuale (LGBT), în primul rând datorită estimărilor făcute de Out Acum Global. Asociaţia care realizează studii de piaţă în segmentul turismului gay apreciază că LGBT va genera o cifră de afaceri de peste 200 de miliarde de dolari în întreaga lume în 2014. Şi asta chiar dacă standul de la FIUR nu a avut decât 10 metri pătraţi. Conform World Travel & Tourism Council şi Organizaţia Mondială a Turismului, turismul LGBT creşte cu o rată anuală de 10,3%, comparativ cu 3,8% cât este creşterea turismului general. 

Cine a investit mult şi va culege puţin? Care ţară va fi destinaţia preferată a turiştilor în 2014? Totul se rezumă la marketing, la cum ştii să rămâi în mintea turistului, consideră şeful Biroului de Promovare şi Informare Turistică de la Madrid, Bogdan Iosif. 

'Totul se rezumă la marketing, la cum ştii să rămâi în mintea turistului, să îi atragi atenţia asupra ta. Dacă până acum atrăgeam publicul, specialist şi nespecialist, la standul nostru cu mâncare tradiţională, începând cu actuala ediţie, pentru publicul larg, care are acces doar în ultimele zile ale manifestării, oferim pixuri, carnetele, stick-uri, pungi personalizate, obiecte promoţionale care odată luate acasă îi vor aminti că există o destinaţie: România. De mâncare aproape toţi oferă, aşa că asta se uită. La ediţia trecută, un cozonac de 750 de grame a fost mâncat în 18 secunde. Nu-mi venea să cred, aşa că am cronometrat. 18 secunde!!! Iar în următoarele minute mulţi uitau definitiv de noi', a spus amuzat şeful Biroului de Promovare şi Informare Turistică de la Madrid. 

Greu de făcut prognoze, dar, probabil că ruşii, care la târg au mizat din nou pe culorile stridente ale păpuşilor Matrioska, vor avea partea lor de prăjitură datorită Olimpiadei de Iarnă. America Latină, cu Brazilia, Mexic şi Argentina, va fi desigur una dintre destinaţiile preferate, cu atât mai mult cât Campionatul Mondial de Fotbal va băga mulţi bani în buzunarele brazilienilor. La fel şi Asia rămâne printre destinaţiile bine cumpărate în 2014, spun specialiştii. Dar, după ce ai bătut la picior cele trei hale mari în care Spania îşi avea prezentată oferta, nu ştiu cine s-ar putea îndoi că nu va atrage suficient de mulţi turişti pentru a înregistra o nouă creştere, cel puţin similară cu cea din 2013. Şi ţările din Europa de Est au prognoze favorabile. 

Singura certitudine cu care am plecat de la FITUR este că turiştii au din ce în ce mai multe destinaţii cu adevărat atractive care îi aşteapă. Iar România poate fi una dintre ele.

Tag-uri: turism
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ