Victor Ponta: Guvernul va aproba măsura interzicerii temporare a exporturilor de lemn neprelucrat

| 20 mai, 13:37

Guvernul va aproba, miercuri, printr-un proiect de lege, măsura interzicerii temporare a exporturilor de lemn neprelucrat și introducerea pentru viitor a unui sistem de licențiere special, iar în Parlament se va vedea, prin vot, cine vrea să apere patrimoniul forestier și cine face lobby pentru anumite firme, a declarat premierul Victor Ponta.

"Astăzi, pentru a fi cât mai puțin criticabili de către instituții internaționale sau companii, adoptăm ca proiect de lege, în procedură de urgență, proiectul privind interzicerea temporară a exporturilor de lemn neprelucrat și un sistem de licențiere special pentru exporturi, pentru viitor, care va face un control și o transparență extraordinară, de care aveam de mult timp nevoie, referitoare la exportul de lemn", a precizat premierul în cadrul ședinței de Guvern, transmite Agerpres.

Citeşte şi:  Ponta: Vrem să dăm o lege care să interzică exportul de lemn neprelucrat

Ponta a adăugat că pe marginea proiectului act normativ a discutat și cu președinții celor două Camere ale Parlamentului.

"Și cu domnul președinte Tăriceanu și cu domnul președinte Zgonea și se poate, într-o săptămână în fiecare Cameră, să trecem acest proiect de lege. L-am informat și pe președintele Iohannis. Sunt convins că în cele două Camere vom vedea încă o dată cine vrea să apere patrimoniul forestier național și cine face lobby pentru tot felul de firme și exportatori de bușteni și de lemn din România, și se vede la vot lucrul acesta", a explicat premierul.

Victor Ponta a adăugat că prin propunerea de act normativ se va putea ajunge la măsuri concrete de limitare, reglementare și transparentizare a modului în care se exploatează lemnul în România.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ