Victor Ponta: Dublarea alocaţiilor costă 1,8 miliarde de lei anual

| 20 mai, 13:52

Victor Ponta salută dublarea alocaţiilor pentru copii, însă atrage atenţia că măsura adoptată în Parlament va costa bugetul de stat 1,8 miliarde de lei anual, iar iniţiatorii nu au indicat sursele de finanţare. Mai mult, nici măcar nu a fost cerut un aviz de la guvern.

Victor Ponta a susţinut miercuri că, "dintr-un punct de vedere strict social-democrat", dublarea alocaţiei de stat pentru copii i se pare un lucru bun, dar a atras atenţia că impactul unei asemenea măsuri este de 1,8 miliarde de lei anual, iar cei care au propus măsura nu au indicat şi sursele de finanţare.

"A fost astăzi un vot la Camera Deputaţilor privind dublarea alocaţiilor şi pentru celelalte categorii de copii. Noi am mărit pentru 600.000 de copii din familiile cu situaţii materiale defavorizate. (...) Eu spun ca principiu: suntem partid social-democrat şi noi suntem primii care ne bucurăm. (...) Noi n-am dat niciun aviz de la guvern, că nu ni l-a cerut nimeni. Ne-am făcut doar datoria şi l-am informat şi pe preşedinte, voi informa şi Camera Deputaţilor astăzi. Dintr-un punct de vedere strict social-democrat mie mi se pare un lucru bun şi îl susţin cu toată inima, dar vreau să ştim că ne costă 1,8 miliarde de lei pe an. Partea proastă e că cei care au făcut amendamentul nu ne-au spus de unde luăm, cum spune în Constituţie (...). Tot noi o să trebuiască să vedem de unde găsim banii", a spus Ponta în şedinţa săptămânală de guvern.

Premierul a adăugat că finanţarea unei asemenea măsuri se poate asigura anul acesta şi în 2016.

"Acum, îi găsim anul ăsta (banii necesari - n.r), îi găsim şi la anul, dar înseamnă că ei vor să ne lase doar pe noi la guvernare, clar, că noi găsim. Nu ştiu de unde o să-i găsească ei în continuare sau de unde o să taie. Că s-au priceput foarte bine la tăieri", a afirmat prim-ministrul.

Plenul Camerei Deputaţilor a votat miercuri un amendament, propus de PNL, prin care alocaţiile de stat pentru copii se dublează.

Amendamentul a fost propus de deputatul PNL Cristina Pocora la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a fost adoptat cu 98 de voturi pentru şi 77 împotrivă.

Citeşte şi: Surpriză în Parlament: A fost votat amendamentul privind DUBLAREA alocaţiilor pentru copii

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ