Victor Ponta: Singura şansă de restructurare şi modernizare a CFR este cooperarea cu BERD

| 17 iun, 2013

Singura şansă reală de restructurare şi modernizare a CFR este cooperarea cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, a declarat luni premierul Victor Ponta. Primul ministru a menţionat că România are nevoie de sprijinul BERD şi la cofinanţarea proiectelor din fondul de coeziune şi structural, la restructurarea companiilor de stat şi la derularea proiectelor locale.

"Cel mai importat proiect pe care îl desfăşurăm în acest moment este cel legat de restructurarea şi modernizarea Companiei de Căi Ferate CFR. Consider că singura şansă reală de restructurare şi modernizare a companiei este aceea de a lucra în strânsă legătură cu BERD, a folosi creditul pe care l-am primit şi mai ales expertiza privind restructurarea unei companii de asemenea dimensiuni", a declarat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele BERD, Suma Chakrabarti, aflat în vizită la Bucureşti.

El a menţionat că Executivul şi-a asumat angajamentul de a duce la bun sfârşit acest proiect, despre care a spus că este esenţial pentru România. "Aş vrea să precizez sprijinul important al BERD şi în alte domenii de activitate în România şi aş începe cu expertiza nepreţuită a BERD în ceea ce priveşte parteneriatele public-privat. Proiectele începute de Guvern - şi m-aş referi doar la cel pe care îl considerăm prioritatea zero, Comarnic-Braşov - pot avea succes doar dacă expertiza şi sprijinul BERD şi al BEI vor fi alături de Guvernul României. Avem extrem de mare nevoie în continuare de sprijinul BERD în cofinanţarea proiectelor finanţate din fondul de coeziune şi structural, în restructurarea şi privatizarea companiilor de stat, în sprijinul acordat autorităţilor locale pentru proiecte locale şi în stimularea creditării pentru IMM-uri", a punctat premierul.

Victor Ponta a subliniat că România în acest moment se află într-o "situaţie stabilă şi predictibilă", că primele date ale începutului de an sunt pozitive, dar a menţionat că, pentru ca acest trend pozitiv să fie sustenabil pe termen lung, ţara noastră "are nevoie de sprijinul, de expertiza şi de cooperarea BERD".

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ