VIDEO: Avion RUPT şi clipe de SPAIMĂ pentru pasagerii unei aeronave AIR CANADA

| 29 mar, 10:29

Aterizare cu probleme pentru pasagerii aflaţi la bordul unui Airbus 320 al Air Canada, după ce avionul a ieşit de pe pistă.

Primele informaţii oficiale, furnizate de Air Canada, susţin că la bord se aflau 132 de pasageri şi 5 membri ai echipajului şi că peste 22 de persoane au ajuns la spital, cu răni care nu le pun în pericol viaţa. 

Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică şi primele informaţii atestă faptul că nu există răniţi grav. Aeronava venea de la Toronto şi urma să aterizeze la Halifax. 

Avionul Air Canada s-a lovit de o linie de înaltă tensiune, acest lucru ducând la ieşirea de pe pistă şi la întreruperea curentului. Aeroportul Halifax a fost închis şi toate zborurile au fost anulate.

La bordul avionului se aflau 132 de pasageri şi cinci membri ai echipajului.

Purtătorul de cuvânt al aeroportului internaţional Stanfield din Halifax, în provincia canadiană Nova Scotia,  Peter Spurway, a declarat că  zborul AC624 "a avut o aterizare grea şi a ieşit de pe pistă" la ora 00.35 (06.35 ora României),

Acesta a mai precizat că nu este vorba despre o prăbușire, deoarece avionul era sub control în timpul aterizării.

Momentan, nu se cunosc circumstațele care au dus la această aterizare dură și nici în ce stare se află avionul. În momentul incidentului, pe aeroport ningea puternic.

Avionul trebuie îndepărtat de pe pistă, așa că aeroportul va rămâne închis până la ora locală 09.00 (15.00 ora României), a declarat Spurway.

Electricitatea era întreruptă în momentul incidentului şi a rămas aşa timp de o oră.

Nova Scotia Power, compania de electricitate locală, a scris pe Twitter la ora 02.12 (08.12 ora României) că alimentarea cu energie electrică a fost reluată.

Citeşte şi: TERIFIANT! ULTIMELE clipe ale ZBORULUI Germanwings. PILOTUL: '"deschide naibii uşa"

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ