Vodafone România şi Orange România, acord pentru partajarea infrastructurii de reţea

| 31 iul, 2013

Vodafone România şi Orange România au anunţat, astăzi, parafarea unui acord pentru partajarea infrastructurii de reţea, acţiunea ce va permite celor două companii să investească în dezvoltări tehnologice cu acoperire naţională, în special 4G.

Acordul este în concordanţă cu practicile uzuale ale industriei, atât în cadrul Uniunii Europene, cât şi în afara acesteia, iar beneficiile vor permite celor două părţi să investească în extinderea acoperirii 4G, precum şi în acoperirea zonelor "albe" din localităţile rurale.

Potrivit celor două companii, acestea vor opera independent spectrul deţinut şi îşi vor păstra controlul strategic asupra reţelelor de comutaţie, prin separarea completă. Acest lucru va asigura diferenţierea reţelelor şi independenţa totală a operatorilor din punct de vedere competitiv şi comercial. De asemenea, acest acord va duce la eliminarea duplicării infrastructurii de reţea, cu beneficii importante asupra mediului înconjurător.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, cu aproximativ 409 de milioane de clienţi, la 30 iunie 2013. 

Orange România avea, la sfârşitul lunii iunie a.c., 10.200.144 de clienţi, cu aproximativ 154.000 mai mulţi decât în perioada similară din 2012. În prima jumătate a acestui an, compania a raportat venituri totale de 449 milioane de euro, în scădere cu 0,6% faţă de primele şase luni din anul anterior.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ