Voinea, despre excesul de lichiditatea anunţat de Isărescu: Sunt bani în piaţă, dar la buget nu ajung toţi

| 12 dec, 2013

Banii în exces care se află în piaţa interbancară, aşa cum anunţa guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nu ajung în întregime la bugetul de stat, a declarat, joi, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, precizând că este un mesaj către colegii din Guvern, pentru a nu rămâne cu o impresie greşită.

"Aş vrea să clarific o informaţie făcută de domnul guvernator aici, n-aş vrea ca toţi colegii mei să rămână cu impresia că sunt banii la buget. Dânsul s-a referit că sunt bani în piaţă, la buget n-ajung toţi", a spus Voinea la seminarul "România Investiţiilor. România Dezvoltării", organizat la banca centrală, la care au mai participat, pe lângă Isărescu, premierul Victor Ponta şi miniştrii Dan Şova, Daniel Constantin şi Eugen Orlando Teodorovici.

Anterior, Isărescu afirmase că banca centrală este pregătită să reducă anul viitor nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele în lei, precum şi pentru pasivele în valută, dar piaţa are în acest moment un exces de lichiditate de 2 miliarde de euro, susţine guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Pe piaţa monetară din România, Banca Naţională face ce nu face de regulă o banca centrală: lansăm lichiditate în piaţă. Media de lichiditate este de două miliarde de euro, exces de lichiditate, dar toată economia este un covor peste care a fost o secetă, s-a făcut o pojghiţă, stă lichiditatea deasupra, dar nu vrea să intre în economie", a spus Isărescu.

Voinea a reluat ideea că banii pentru "baronii locali" sunt de fapt bani pentru investiţii, în principal pentru apă şi canal.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în repetate rânduri că fără bani alocaţi ministerului condus de vicepremierul Liviu Dragnea pentru a fi distribuiţi primăriilor, "bani pentru baronii locali", nu ar mai fi nevoie de introducerea accizei de 7 cenţi pe litru de benzină.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ