Zgonea: Parlamentul nu poate interveni în activitatea ASF

| 17 feb, 2014

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat luni că Parlamentul nu reglementează salarizarea de la regii sau autorităţi naţionale şi nu poate interveni în activitatea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

"Parlamentul nu reglementează la nicio regie sau autoritate salarizarea. Noi votăm bugetul de stat, în buget nu sunt stabilite salariile autorităţilor naţionale. Dacă oamenii care lucrează în această piaţă, de 20 de miliarde, au o problemă cu comisioanele se pot muta în alte pieţe. Deocamdată piaţa este favorabilă, în România sunt foarte multe companii care lucrează, piaţa pensiilor private este foarte bună, piaţa valorilor mobiliare este una în creştere, la asigurări sunt reglementări făcute. În acest moment, Parlamentul României nu poate interveni în activitatea unei autorităţi dacă nu are instrumente care sunt stabilite prin lege", a spus Zgonea, la Palatul Parlamentului, întrebat ce părere are despre salariile angajaţilor ASF.

În privinţa fostei sale soţii, care lucrează la ASF, Zgonea a precizat că a încetat raporturile de familie de acum nouă ani şi nu ştie cum a fost promovată acolo.

"Pentru că poartă numele de Zgonea trebuie să fie blamată? Dacă dumneavoastră consideraţi că este oportun, că divorţaţi şi purtaţi fostul nume, atunci blamaţi-o şi pe fosta mea soţie. Eu nu am ce să-i reproşez", a spus Zgonea.

Tag-uri: ASF, Valeriu Zgonea
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ