UPDATE USD propune o anchetă parlamentară privind salariile ASF. PNL şi PC sunt de acord

| 18 feb, 2014

USD, formată din PSD, UNPR şi PC, propune realizarea unei anchete parlamentare privind activitatea ASF şi nivelul de salarizare din această instituţie.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Cristina Pocora, a declarat marţi că PNL este de acord cu o anchetă parlamentară cu privire la activitatea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

'PNL este de acord cu o anchetă parlamentară. Nu cred că trebuie să fie un subiect tabu salarizarea în orice instituţie publică, tocmai fiind un caz mediatizat este bine să se cunoască toate informaţiile' a spus Pocora.

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a afirmat marţi că a fost consultat de premier şi este de acord cu efectuarea unei anchete la nivel parlamentar în legătură cu Autoritatea de Supraveghere Financiară.

'Noi am spus că suntem de acord cu ancheta, ce va face ancheta, când va începe va fi stabilit de către Birourile permanente, noi ne-am dat acordul politic vizavi de această posibilitate. Eu şi domnul Gabriel Oprea am fost consultaţi de domnul prim-ministru şi liderii USD şi-au dat acceptul pentru o astfel de decizie politică', a declarat Constantin la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că acest lucru s-a discutat doar în USD pentru că USL s-a întâlnit luni informal, nu neapărat oficial, şi nu a avut loc o astfel de discuţie, dar probabil că în următoarea perioadă va avea loc o întâlnire a USL şi se va discuta.

'Nu cred că liberalii se vor opune unei astfel de comisii, care nu va face altceva decât să elucideze semnele de întrebare, dacă ele există în opinia publică, avem datoria să fim cât mai transparenţi. Nu vreau să mă refer la aceste lucruri, (n.r. - salarii, prime de vacanţă), pentru că nu le cunosc foarte bine, însă am văzut o dezbatere publică extrem de aprinsă şi cred că este important să clarificăm şi sub aspect parlamentar lucrurile', a susţinut liderul PC.

Uniunea Social Democrată (USD) se declară de acord cu o analiză parlamentară cu privire la activitatea ASF, potrivit unui comunicat al alianţei politice remis marţi Agerpres.

'Ţinând cont de dezvăluirile apărute în ultima perioadă referitoare la activitatea şi nivelul de salarizare din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi de faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară este subordonată Parlamentului României, Uniunea Social Democrată este de acord cu realizarea unei analize, la nivelul Parlamentului României, referitoare la activitatea acestei autorităţi', se arată în comunicatul USD.

Reprezentanţii alianţei consideră că, printr-o astfel de anchetă, se vor putea clarifica aspectele sesizate de mass-media cu privire la câştigurile salariale ale conducerii ASF.

Premierul Victor Ponta declara luni că este responsabil pentru situaţia salariilor mari de la ASF şi că trebuia să insiste mai mult ca aceia care au 'salarii uriaşe' să plătească o taxă specială.

'Sunt responsabil de ce s-a întâmplat, trebuia să insist mult mai mult ca aceia cu salariile acestea uriaşe să plătească o taxă specială. N-am voie să umblu eu la salariile lor pentru că şi le stabilesc singuri. Nu sunt la Guvern, sunt în subordinea Parlamentului, dar pentru cei cu salarii atât de mari cred că trebuia să insist mai mult pentru o taxare specială', a afirmat Ponta la un post de televiziune.

 

 

 

Tag-uri: ASF, USD
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ