LAURA CODRUŢA KOVESI, comparată cu Vlad Ţepeş

| 23 mar, 14:13

Ministerul Afacerilor Interne și-a prezentat, luni, bilanțul pe anul 2014. La acest eneviment au fost prezenți preşedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, ministrul Apărării, Mircea Duşa, cel al Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, directorul SRI, Eduard Hellvig, şi procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Kovesi, a subliniat că o vulnerabilitatea a sistemului juridic o reprezintă legăturile dintre angajații ministerului de Interne și politicienii locali.

"Este important să descoperim și vulnerabilitățile. Una dintre vulnerabilități este relația dintre angajați ai MAI și politicieni locali. A fi polițist este o onoare iar polițiștii trebuie să facă sacrificii prin limitarea acestor relații", a spus Kovesi.

Ministrul Transporturilor o contrazice pe șefa DNA. Ioan Rus a precizat că legăturile dintre polițiști și politicieni nu reprezintă o vulnerabilitate. Totuşi, Rus a avut și cuvinte de laudă pentru Kovesi, pe care a comparat-o cu Vlad Ţepeş.

" Nu sunt de acord că relațiile dintre polițiști și politicieni este o vulnerabilitate, decât dacă plecăm de la premisa că toți sunt corupți. Lupta trebuie să o ducem toți. Bătălia pentru corectitudine și progres ne aparține tuturor. Nu trebuie să arătăm cu degetul către doamna Codruţa sau să o urâm. Ea îşi face treaba. Trebuie să ne facem cu toţii treaba. A mai fost unul în istorie - Vlad Ţepeş. Boierii s-au mutat toţi la turci şi efectele s-au văzut", a declarat ministrul Transporturilor.

 

Citeşte şi: Klaus Iohannis, Victor Ponta şi Codruţa Kovesi participă la bilanţul MAI. Şefa DNA trage un semnal de alarmă

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 mar, 22:25
UNDE ESTI TU , VLAD TEPES ???
DNA AVETI CUVANTUL...
Va mai amintiti?
Perchezitii DNA la CFR si Ministerul Transporturilor: Prejudiciu de 5 milioane de euro...
Insa, prejudiciul real se ridica la aproximativ 160 milioane de euro?
“Comana Ctin(alaturi de Iorgu Ganea) era, in afara de Regiotrans, de asemenea acţionar la firma RC-CF TRANS SRL Braşov, societate care a pus la dispoziţia familiei Dragnea un autoturism Audi de ultimul tip ca sponsorizare.
Prin intrarea in vigoare, pe 14 decembrie 2014, a noului mers al trenurilor, ministrul Transporturilor, IOAN RUS prin intermediul lui VASILE SECARA , a girat prabusirea companiei de stat- CFR Calatori, dar, in acelasi timp, a pus umarul serios la prosperitate operatorilor feroviari privati de transport persoane prin acordarea smechereasca, dar ilegala, de subventii uriase.
De necrezut , directori plătiţi de stat, garantaţi de privaţi.
Astfel, pe rutele Braşov-Bucureşti, Braşov-Constanţa, Braşov- Sf.Gheorghe, Braşov- Timişoara, Braşov- Iaşi, Braşov- Alba Iulia, Timisoara-Sinicolaul Mare, Arad- Naldac şi retur au fost introduse trenuri, de tipul automotoarelor, deţinute de Regiotrans.
Aceste rute operate de către CFR Călători sunt foarte rentabile, fapt pentru care este ilegal să fie introduse şi trenurile private.
Prin această manevră, regionalele CFR Călători Braşov şi Bucureşti sunt extrem de afectate de introducerea acestor trenuri private, întrucât practică un tarif mai mic ca urmare a subvenţiei, şi astfel, zilnic, compania de stat este păgubită din greu.
De exemplu, un bilet pe distanţa Bucureşti- Ploieşti, costă 7,5 lei, numai că Regiotrans Braşov beneficiază de o subvenţie mult mai mare decât CFR Călători” Trebuie precizat că unul dintre fostii acţionari de la firma braşoveană- Costel Comana, era în relaţii excelente cu fostul manager privat de la CFR Calatori- VALENTIN DOROBANTU, care acum este angajatul firmei Regiotrans Brasov, dar şi cu unul dintre actualii directori g
23 mar, 14:36
Tavi
Ai grija de batrinete acuma pina esti tinar
Cea mai noua oferta de lucru !!! Oferim curs gratuit si complet de instruire ! Succesul garantat se ascunde in ambitia noastra a fiecaruia dintre noi de a nu renunta.S-ar putea ca la batrinete sa trebuiasca sa muncesti daca nu faci ceva in plus acuma pina esti tinar. sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala.Part-time(in timpul liber 3 ore/zi) sau full-time. Cerem seriozitate maxima.Alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ