Remus Pricopie: Nimeni nu poate deveni student fără diploma de bacalaureat

| 11 sep, 2014

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, precizează că nimeni nu se poate înscrie la facultate şi nu poate dobândi statutul de student 'fără diplomă de bacalaureat sau adeverinţă care să ateste susţinerea şi promovarea examenelor de bacalaureat'.

"Nimeni nu se poate înscrie la facultate şi nu poate dobândi statutul de student, nicăieri pe teritoriul României, fără diplomă de Bacalaureat sau adeverinţă care să ateste susţinerea şi absolvirea examenelor de Bacalaureat. Sintagma de 'colegiu', care apare în Ordonanţa de Urgenţă, are acelaşi sens cu acela de 'şcoală postliceală', cu diferenţa că această formă de învăţământ poate fi organizată şi de universităţi", precizează ministrul Pricopie.

Potrivit acestuia, atât Legea Educaţiei Naţionale (LEN), cât şi metodologia recent adoptată reglementează organizarea şi funcţionarea învăţământului terţiar nonuniversitar.

Citeşte şi: Facultăţi fără BAC. Încep înscrierile pentru tinerii fără diplomă

'De altfel, metodologia conţine chiar în titlul său sintagma de 'învăţământ terţiar nonuniversitar'. Prin urmare, asistăm fie la un act jurnalistic de slabă calitate, fie la o încercare deliberată de a induce în eroare şi a dezinforma populaţia. Conform LEN nr. 1/2001 cu modificările şi completările ulterioare, universităţile acreditate pot înfiinţa unităţi de învăţământ preuniversitar, în speţă colegii, la care au acces, ca şi până acum, inclusiv absolvenţii de liceu fără diplomă de Bacalaureat. Aceste persoane nu au calitatea de student şi nu urmează cursurile unei facultăţi, ci, în spaţiul oferit de o universitate, desfăşoară activităţi specifice şcolilor postliceale. Drept urmare, la absolvirea colegiului, cursanţii primesc o diplomă de certificare a calificării profesionale, nu una care ar putea echivala cu un program de licenţă. Ca o formă de stimulare a continuării studiilor şi de integrare a absolvenţilor de liceu (cu sau fără diplomă de Bacalaureat) pe piaţa muncii, aceştia au avut întotdeauna posibilitatea de a urma cursurile unei şcoli postliceale', explică ministrul Educaţiei Naţionale.

Remus Pricopie adaugă că, începând cu anul şcolar 2014-2015, acest lucru se poate face inclusiv în spaţiul şi sub organizarea unei universităţi.

'Altfel spus, instituţiile de învăţământ superior acreditate pot organiza şcoli postliceale cu o durată de 1-3 ani. Statutul acestei forme de învăţământ este cel terţiar nonuniversitar', mai susţine ministrul Educaţiei Naţionale.

Potrivit Biroului de Presă al MEN, precizările de joi ale ministrului Remus Pricopie au fost făcute ' având în vedere informaţiile false, vehiculate de unele surse media, în legătură cu posibilitatea tinerilor fără diplomă de Bacalaureat de a urma studiile universitare de licenţă'.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ