Traian Băsescu îi dă replica lui Victor Ponta: Ponta tot mincinos !

| 18 oct, 13:31

Fostul preşedinte Traian Băsescu a calificat discursul lui Victor Ponta în faţa social democraţilor ca fiind unul mincinos. Fostul şef al statului a subliniat că Victor Ponta se făleşte votul furat din 2012 şi în urma unor proceduri care au blocat funcţionarea CCR.

Victor Ponta a susţinut în faţa social democraţilor că cea mai dureroasa înfrângere a fost dupa referendumul din 2012. "Am suferit mult, pentru ca am vazut ca un popor intreg a fost infrant. Atuncii unii din noi am pierdut o parte din credinta ca in democratie oamenii decid, nu institutiile. Vreau sa va rog, dupa experienta din 2012, sa va ganditi ca oamenii sunt importanti, nu institutiile", a declarat Victor Ponta la deschiderea Congresului PSD.

Replica lui Băsescu nu a întârziat

"La Congresul de astăzi al PSD, în timpul unui discurs mincinos despre propriile realizări la guvernare, Victor Viorel se plîngea că nu a fost validat votul de la referendumul de destituire din vara anului 2012, susţinînd că pentru el VOTUL POPORULUI este mai important decît instituţiile şi legile. Nu-i mai amintesc că se făleşte cu un vot furat şi în urma unor proceduri care au blocat funcţionarea CCR.

Citeşte şi:  Victor Ponta: Liviu Dragnea ştie că are MANDATUL meu de premier pe MASĂ

Dar dacă are atît respect pentru votul românilor, cum se face că, împreună cu gaşca din jurul său, le-a blocat dreptul la vot la prezidenţialele din noiembrie 2014.

Sau poate tot din dragoste pentru români şi respect pentru votul lor nu a promovat legislaţia prin care să avem un parlament cu 300 de parlamentari în urmare a unui referendum validat de CCR.

Sau o ultimă probă a respectului pentru votul românilor, oare cum o mai fi cu votul prin corespondenţă? Şi atunci unde este respectul pentru popor şi votul său?", se întreabă retoric Traian Băsescu pe Facebook.

PSD trebuie să aibă un rol nu doar pe stângă, ci pentru toată societatea. Politic avem doar un adversar. Tot pe Băsescu. El culege ce a semănat. E singurul care are capacitatea de a se lupta cu noi, dar așa cum l-am bătut de fiecare dată, putem s-o facem și de acum încolo”, a spus Victor Ponta în faţa social democraţilor.

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
18 oct, 14:09
liviuioan
--NOAPTEA la ERATA--
... pe racoare , cu bunicuti nelinistiti . Merkel , a aflat tarziu de CONSTITUTIE .Acum , lumea are posibilitatea de a vedea echipele din -SERVICIUL CREDINCIOS- pe teren , la incalzire.... 10...20...40 % # pe CEAUSESCU , nu-l cunosc ! # poate apare in JURNAL .

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ