1 MARTIE. Tradiţii şi obiceiuri de MĂRŢIŞOR. Zilele babelor

| 28 feb, 2014

Tradiţii şi obiceiuri de MĂRŢIŞOR. Mărţişorul este un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii, odată cu venirea primăverii, dar şi al speranţei, fiind dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc şi belşug.

Tradiţii şi obiceiuri de MĂRŢIŞOR.

În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Semnificaţia firelor alb şi roşu

Arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate mărţişoare. Ele au forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, pentru a fi purtate la gât. Cele două culori sunt deschise interpretărilor: roşul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul - înţelepciunea bărbatului. Astfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii.

De ce este bine să porţi mărţişor toata luna?

Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.

În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.

ZILELE BABELOR

Fiecare ar trebui să avem o babă, indiferent care ne-o alegem. Dacă ne aducem aminte în pragul începutului de martie atunci fiecare își alege Baba preferată, urmând a aștepta să ajungă la ziua și la Baba aleasă pentru a putea ști cum îi va fi viitorul. De regulă, Baba se alege în funcţie de ziua de naştere. De exemplu dacă eşti născut pe ziua de 10 se face calculul: 1+0=1, iar ziua aleasă va fi 1 Martie.

Cel mai mult contează cum e vremea în ziua aleasă şi nu în ce zi pică.

Dacă ziua aleasă este frumoasă și caldă sau însorită, atunci Baba va fi veselă, iar dacă este o zi posomorâtă, atunci Baba este supărată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ