6 reguli pentru siguranţa alimentară bine de ştiut în bucătărie

| 23 oct, 2014

Milioane de oameni din toată lumea se îmbolnăvesc anual din cauza mâncărurilor pe care le consumă. Mâncăruri care deși nu sunt expirate și arată bine sunt gazde primitoare pentru bacterii periculoase ce duc la probleme de sănătate grave. Nimic nu îți poate garanta siguranţa 100% în fața unor astfel de dușmani, dar riscurile pot fi mai mici dacă știi câteva reguli de bază.

1. Folosește un termometru pentru frigider
Bacteriile periculoase se dezvoltă și se înmulțesc „la cald”. Cel mai simplu și sigur mod de a preveni acest lucru este să păstrezi mâncărurile la temperaturi de cel mult 4 grade Celsius. Iar pentru asta ai nevoie de un termometru de frigider care să te asigure că ai temperatura optimă.

2. Nu decongela alimente la temperatura camerei
Alimentele nu trebuie să stea pe blatul din bucătărie mai mult de 2 ore. Altfel, intră într-o zonă considerată periculoasă, în care mijlocul sau miezul lor rămâne înghețat, iar suprafața exterioară se încălzește și poate trece de temperatura de 4 grade Celsius, adică exact pragul de la care bacteriile încep să se înmulțească rapid. Dacă te grăbești să decongelezi alimente, folosește cuptorul cu microunde sau un recipient cu apă rece, schimbând apa la fiecare jumătate de oră. Alimente decongelate ar trebui folosite imediat.

3. Folosește tocătoare diferite pentru cărnuri crude, legume și produse gătite
Bacteriile din carnea crudă cum este cea de pui sau pește pot contamina alte alimente dacă folosești același tocător. Cel mai simplu este să investești într-un set întreg de tocătoare din lemn și din plastic fiecare destinat pentru un anumit ingredient.

4. Gătește ingredientele la temperatura corectă
Verifică întotdeauna cu un termometru de carne dacă friptura este gata de scos din cuptor. Fiecare tip de carne are o anumită temperatură ideală de gătire. De exemplu, carnea de pui este bine gătită la temperaturi de la 73-74 grade Celsius în sus, iar carnea de porc sau cea de vită de la 63 grade Celsius în sus, în funcție de cât de bine rumenită vrei să fie carnea și de tipul de carne. Categoriile de risc, care se pot îmbolnăvi cel mai ușor din cauza unei fripturi gătite incorect sunt femeile însărcinate, copii, bătrânii și bolnavii cronici.

5. Evită laptele nepasteurizat și brânzeturile din lapte nepasteurizat care sunt maturate mai puțin de 60 de zile
Indiferent de tipul de lapte, dacă acesta nu este pasteurizat (trecut printr-un tratament termic special) pentru distruge germenii și bacteriile, acesta este periculos. Laptele nepasteurizat poate dezvolta peste 10 tipuri de bacterii ceea ce îl face nesănătos pentru organism. Brânzeturile produse din lapte crud trebuie să fie maturate mai mult de 60 de zile pentru ca sarea și aciditatea să își producă efectele și să distrugă agenții patogeni.

6. Nu consuma alimente (carne, ouă, fructe sau legume) gătite sau feliate care au stat la temperatura camerei mai mult de două ore
Regula se aplică din același motiv pentru care nu e bine să decongelezi alimente la temperatura camerei. Există riscul să se dezvolte la suprafaţa lor o serie de bacterii periculoase, chiar dacă alimentele au fost gătite înainte. Timpul limită se reduce şi mai mult dacă temperatura ambientală este mai mare de 32 grade Celsius.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ