Abrudean, despre problemele din justiție: Chestiunile trebuie analizate cu calm, serios
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că instituțiile abilitate trebuie să investigheze cu atenție problemele din justiție prezentate în documentarul Recorder, menționând că, în ceea ce îl privește pe ministrul Cătălin Predoiu, este necesară o analiză echilibrată, având în vedere că legile justiției contestate în prezent au dus la ridicarea MCV.
'Eu cred că lucrurile trebuie analizate foarte bine. Ceea ce s-a prezentat în documentarul Recorder evident trebuie investigat cu atenție de către instituțiile abilitate și văzut care este rezultatul acestor investigații. Sigur că, dacă se dovedesc a fi reale, vor trebui luate măsuri. Cu privire la activitatea ministrului Predoiu nu aș dori să mă pronunț, pentru că trebuie să avem în vedere mai multe aspecte aici. Sigur că emoția e una majoră și atunci tendința este de a cere altfel de acțiuni', a afirmat Abrudean, întrebat în legătură cu protestele de stradă privind justiția și solicitările de demitere a ministrului Cătălin Predoiu.
El a adăugat că trebuie analizat și ceea ce a făcut bine ministrul Predoiu.
'Haideți să ne uităm și la ce a făcut bine ministrul Predoiu, la faptul că aceste legi ale justiției, care sunt contestate în acest moment, au dus la ridicarea MCV, la faptul că a avut o contribuție importantă la aderarea la Schengen. Sunt lucruri care ar trebui să conteze într-o astfel de evaluare. Chestiunile trebuie analizate cu calm, după o analiză serioasă, o investigare serioasă și, dacă se constată că cineva a greșit, evident că trebuie luate măsuri', a mai spus Abrudean.
În documentarul Recorder apar mai mulți procurori și judecători, unii cu identitatea protejată, care dezvăluie modul în care conducerea Curții de Apel București schimba în mod curent judecătorii din completuri pentru a obține decizii favorabile unor persoane acuzate de corupție. Printre dosarele analizate se numără cele ale lui Marian Vanghelie, Cristian Burci și Puiu Popoviciu.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x