Ajutor de stat pentru IMM-uri, în valoare de 100 milioane de euro

| 09 mai, 2013

IMM-urile ar putea primi fonduri nerambursabile de până la 200.000 de euro, în cadrul unei noi scheme de ajutor de stat, cu un buget de aproape 100 milioane euro, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern.

Numărul estimat de IMM-uri beneficiare de ajutor de minimis prin noua schema este 1.000. Acestea vor fi susţinute în vederea realizării de investiţii şi încurajării participării active la redresarea economiei româneşti prin crearea de noi locuri de muncă. Perioada de derulare a schemei pentru emiterea de acorduri pentru finanţare este 2013-2014, cu posibilitatea prelungirii.

Ajutoarele de minimis se acordă IMM-urilor sub formă de sume nerambursabile în procent de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare, în limita valorii maxime de 200.000 euro, echivalent în lei, respectiv 100.000 euro în cazul întreprinderilor care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier. 

Prin noua schemă de ajutor de minimis se introduce condiţia de a crea până la finalizarea investiţiei şi de a menţine pe o perioadă de minimum 3 ani de la finalizarea investiţiei: - cinci locuri de muncă, din care cel puţin două locuri de muncă pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni, în cazul unui ajutor de minimis de până la 100.000 euro, inclusiv; - şapte locuri de muncă, din care cel puţin trei locuri de muncă pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni, în cazul unui ajutor de minimis de la 100.000 euro până la 200.000 euro, inclusiv.

Ajutorul de minimis se plăteşte după efectuarea cheltuielilor eligibile aprobate prin acordurile pentru finanţare şi verificarea la faţa locului de către reprezentanţii Ministerului Finanaţelor Publice a cheltuielilor eligibile efectuate de întreprinderi. În cazul construcţiilor cu scop industrial, valoarea maximă a cheltuielilor eligibile se determină pe baza unor standarde de cost în scopul evitării decontării unor cheltuieli supraevaluate şi eliminării subiectivismului în evaluarea proiectelor de investiţii.

Ministerul Finanţelor Publice a derulat, pe parcursul anilor 2007-2012, Programul Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor de investiţii din fonduri alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni Generale, sub formă de granturi. Acest program are ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiţii, creării de noi locuri de muncă, precum şi modernizarea sau dezvoltarea IMM-urilor. În acest scop au fost instituite 5 scheme de ajutor de stat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ