Alexandru Rafila: Proiectul de lege care obligă angajații să aibă certificat verde a fost prost scris

| 28 oct, 18:48

 

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat joi că proiectul de lege privind prezentarea certificatului verde la locul de muncă este "prost scris" şi creează multe probleme.

 

 

„Proiectul de lege a avut două tipuri de amendamente. Unele au venit din partea coaliției majoritare PNL-USR-UDMR, un amendament din partea PSD, care a fost respins. E un proiect care a fost prost scris. El creează mai multe probleme decât generează soluții, pentru că face câteva lucruri care sunt inacceptabile, creează discriminări între diferite categorii sociale, impune, de exemplu, plata testelor de către personalul medical, cei care nu doresc încă să se vaccineze, și lucrul ăsta nu cred că este suportabil de către sistemul medical în momentul de față. De aceea noi am și propus un moratoriu.
Vă dau exemplul sistemului medical pentru că sistemul medical, care are încă 20% personal nevaccinat, adică 40.000 de persoane, nu își permite să se dispenseze în acest moment de 40.000 de lucrători. Mi se pare absolut intolerabil și lucrul ăsta nu putem să-l acceptăm. Una este să folosim acest certificat verde încât să creștem siguranța în zona sănătății publice, în ceea ce privește reducerea transmiterii șamd și altceva e să venim cu un proiect coercitiv într-un moment de tensiune maximă care devine inaplicabil și care a ajuns într-o dezbatere din Senat din punctul meu de vedere care l-ar duce în derizoriu.
Acest proiect trebuie pregătit și noi exact asta facem în momentul de față. Încercăm să găsim cea mai bună soluție încât să trecem peste criza de sănătate publică, având și sprijin pentru măsurile pe care le propunem sau cu care vin diversele organizații care vin la această întâlnire. Cred că asta este calea normală într-o situație de criză.
Eu nu mă opun certificatului verde. Este un document care a fost aprobat în Parlamentul European pentru circulația cetățenilor între statele membre și poate fi folosit într-o anumită măsură pentru anumite tipuri de activități ca să limiteze transmiterea”, a spus Alexandru Rafila, la sediul PSD.
Acesta a spus că proiectul ar trebui rescris.
El a afirmat, după ce a avut o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor, că nu au existat niciun fel de consultări ale autorităţilor cu principalii actori din economie şi din societate atunci când au fost stabilite anumite măsuri pentru lupta cu pandemia.
Întrebat dacă ar fi necesar în acest moment un lockdown în România, Rafila a spus: „O să vedem dacă este vorba de un lockdown, oricum, şi dacă este vorba, discutăm despre un lockdown înţelept. Când am mai avut o astfel de situaţie a fost întotdeauna nepregătită, anunţată cu foarte puţin timp înainte şi au avut incluse în acest lockdown foarte multe măsuri care s-au dovedit nepotrivite. Gândiţi-vă doar la limitarea accesului persoanelor vârstnice într-o anumită perioadă a zilei să îşi procure cele necesare. Asta a fost inaplicabil”.
Un grup de specialişti social-democraţi, sub coordonarea lui Alexandru Rafila, a avut joi, la sediul central al PSD, consultări cu reprezentanţi ai sindicatelor, în vederea identificării soluţiilor pentru depăşirea crizei sanitare în care se află România.
Senatorii au dezbătut și votat, miercuri, proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă. După scandalul făcut cu o zi în urmă de parlamentarii AUR în comisiile de specialitate, nici ședința de plen nu a fost lipsită de incidente. Legea nu a strâns suficiente voturi pentru a fi adoptată. Senatul este prima cameră sesizată. Proiectul merge la Camera Deputaților, care este cameră decizională.
Proiectul a fost respins de Senat cu 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”. Pentru adoptare, fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege.
Proiectul prevede ca certificatul COVID să fie cerut pentru angajații de la stat și privat. Raporturile de serviciu în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile, mai precizează proiectul. După 30 de zile contractul de muncă poate fi desfăcut.
De asemenea, costul testelor COVID-19 este suportat de către personalul unităţilor publice.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ