Alexandru Rogobete: S-a primit avizul pentru bugetul pe anul 2026, este un buget mai mare decât execuţia în anul 2025

| 16 mar, 20:31

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, luni seară, că bugetul instituţiei a fost avizat de către comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, fiind un buget mai mare decât execuţia din anul precedent. Cu toate acestea, Rogobete a precizat că, pentru programele naţionale de sănătate şi programele de screening, va fi necesară o suplimentare a fondurilor, aşteptându-se la o rectificare pe durata anului.

 

”S-a primit avizul pentru bugetul pe anul 2026, este un buget mai mare decât execuţia în anul 2025. Evident că mă aştept ca în zona programelor naţionale de sănătate şi a programelor de screening ca să fie necesară o sumă suplimentară. Mă aşteapt la o rectificare undeva în vară, toamnă, când se va face, unde aceste programe să fie completate”, a declarat, luni seară, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Acesta a precizat că bugetul Ministerului Sănătăţii este mai mare cu 3,5 miliarde de lei faţă de execuţia anului precedent, dar este ”mai mic faţă de alocarea iniţială de anul trecut”.
”Aşa cum bine ştiţi, Ministerul Sănătăţii are o execuţie astăzi de 88% din Planul Naţiunal de Redresare şi Rezilinţă. Toate măsurile pe care le-am început anul trecut şi pe care ni le dorim anul acesta vor fi pornite în prima parte a anului, însă bugetul nu va fi necesar până la finalul anului 2026. Din acest motiv, am spus că cu siguranţă va fi nevoie de o rectificare pozitivă pe finalul anului pentru a completa aceste programe. Dar prin modalitatea în care construim programele şi distribuim sumele aferente acestora, încercăm să pornim toate programe importante, în special cele de schimb şi prevenţie pe care le-am anunţat şi care sunt absolut necesare”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.
Luni, în intervalul 18 - 22, sunt programate şedinţe comune ale comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea, avizarea şi depunerea avizelor la Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026.
Marţi, de la ora 09:00 - 10:30 vor avea loc dezbateri generale în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci şi de la ora 11:00 până miercuri, 18 martie 2026 ora 13:00 vor fi dezbateri în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu ordonatorii principali de credite şi elaborarea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026.
Miercuri, la ora 15:00, se vor depune rapoartele Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu privire la Proiectul Legii bugetului de stat şi la Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 iar la ora 15:30 va avea loc şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru stabilirea timpilor de dezbatere în plen.
Miercuri, de la ora 16:00 şi joi va avea loc şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru dezbaterea şi adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026, cu dezbateri generale - dezbateri pe anexe.
Birourile reunite au stabilit că votul final va avea loc joi.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ