Alexe: Până la raportul final de evaluare al ANI, nu mi s-a solicitat niciun punct de vedere

| 17 noi, 17:44

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a declarat, vineri, că nu i s-a solicitat niciun punct de vedere până la data întocmirii raportului final de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), el menţionând că nu are nicio calitate juridică la firma fostei soţii.

 

Costel Alexe a afirmat că în întreaga sa activitate a fost transparent şi deschis în relaţia cu autorităţile şi în asumarea cu responsabilitate a funcţiilor publice pe care le-a deţinut.
"În urma informaţiilor rezultate din activitatea de evaluare făcută de ANI, s-a constatat că nu există aspecte ce ar fi lezat integritatea în exercitarea funcţiei de demnitate publică, motiv pentru care ANI a concluzionat că nu sunt fapte privind integritatea sau vreun conflict de interese în urma verificării pe care a iniţiat-o. Contrar evaluării realizate, ANI a sesizat că ar fi indicii pentru un presupus fals în declaraţii pentru că nu aş fi trecut în declaraţia mea de avere creditarea de către fosta mea soţie a firmei în care ea este unic acţionar, eu neavând nicio calitate juridică în cadrul acesteia. Menţionez că până la data întocmirii raportului final de evaluare al ANI, nu mi s-a solicitat niciun punct de vedere întrucât, în urma analizării datelor, nu s-au constatat încălcări în exercitarea funcţiei mele de deputat", afirmă Costel Alexe.
Reacţia vine după ce Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, vineri, că l-a reclamat pe Costel Alexe, preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, pentru că nu ar fi trecut în declaraţia de avere din anul 2020, când era ministru al Mediului, un împrumut în valoare de 107.600 lei, reprezentând creditarea unei firme în cadrul căreia soţia acestuia deţinea calitatea de asociat şi funcţia de administrator.
"Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire de către Alexe Costel, fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor (în perioada 4 noiembrie 2019 - 5 noiembrie 2020) şi actual preşedinte al CJ Iaşi, a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal. Persoana evaluată nu a declarat în declaraţiile de avere depuse în anul 2020 împrumutul în valoare de 107.600 lei, reprezentând creditarea unei societăţi comerciale în cadrul căreia soţia acestuia deţinea calitatea de asociat şi funcţia de administrator", precizează ANI, într-un comunicat de presă.
Nu este pentru prima dată când Alexe are probleme cu legea.
În iunie 2022, el a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi instigare la delapidare, după ce ar fi primit 22 tone de tablă de la un fost director al Combinatului siderurgic Liberty Galaţi. În dosar mai sunt judecaţi şi trei membri ai familiei lui Costel Alexe, respectiv fraţii săi, Mihai şi Florin Alexe, dar şi soţia Raluca Elena Alexe.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ