Alfred Simonis anunţă că va propune CJ Timiş aprobarea unui ajutor de 1 milion de lei pentru sinistraţii din nordul ţării

| 04 aug, 18:28

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, va propune consilierilor să aloce suma de 1 milion de lei pentru localităţile afectate de inundaţii din judeţul Suceava. Simonis spune că suma nu este mare, dar că poate fi un exemplu pentru celelalte consilii judeţene din ţară.

 

Într-o postare pe Facebook, Simonis a amintit cum, în anul 2005, când mai multe localităţi din Timiş au fost afectate de inundaţii, oamenii s-au bucurat de orice ajutor venit din ţară.
”În 2005, apele au făcut prăpăd în Timiş. Peste 2000 de case au fost afectate, mii de oameni au fost evacuaţi, sute de animale au fost luate de viituri. Atunci, autorităţile locale nu au putut face faţă inundaţiilor, furia apelor fiind imposibil de stăvilit. Timişenii au simţit solidaritatea semenilor din ţară, iar în judeţul nostru au sosit ajutoare din toate colţurile României”, a scris Simonis pe Facebook.
Astfel că Simonis va propune Consiliului Judeţean Timiş alocarea sumei de 1 milion de lei pentru localităţile afectate de inundaţii din Suceava.
”Astăzi, imaginile apocaliptice din Timişul anului 2005 le vedem în Suceava, judeţ grav afectat de inundaţii devastatoare. Nu putem rămâne impasibili faţă de tragedia prin care trec oamenii din această parte a ţării pentru că am simţit pe pielea noastră sentimentul de a rămâne fără agoniseala de-o viaţă în câteva minute. Am avut o discuţie cu preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Şoldan, ştiu care este situaţia, dar mai ales care sunt nevoile oamenilor, astfel că mâine voi propune colegilor mei consilieri judeţeni aprobarea unui ajutor de 1 milion de lei pentru sinistraţii din nordul ţării. Ştiu, nu este o sumă care să le rezolve toate problemele, dar este un sprijin binevenit. Şi poate un exemplu pentru alte Consilii Judeţene din România”, a mai transmis Simonis.
Aproape 2.800 de persoane au fost afectate de inundaţii puternice produse în perioada 27 – 28 iulie în judeţul Suceava, alte sute fiind afectate în judeţul Neamţ.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ