Alimente şi băuturi care vă încălzesc şi întăresc sistemul imunitar

| 05 ian, 09:00

Sezonul rece este perioada în care sistemul imunitar al organismului slăbeşte şi suntem expuşi în a ne îmbolnăvi cu uşurinţă.

Pentru a evita astfel de situaţii neplăcute, specialiştii ne recomandă unele alimente precum usturoiul, supa de pui sau citricele, care nu sunt numai leacuri băbești pentru tratarea răcelii, ci au „avizul” doctorilor pentru a vă ajută să vă vindecați mai repede. În timp ce usturoiul are cantități mici de arsenic, care ucide microbii, supa de pui conține substanțe care stimulează imunitatea, explică specialiștii.

Mâncați supă de pui!
Băută caldă, supa de pui vă eliberează căile respiratorii și vă dă energie prin cantitatea mare de nutrienți pe care o conține. „Carnea are proteine, care ajută la formarea anticorpilor, aceștia fiind, de fapt, niște proteine”, explică nutriționistul Ștefan Ionuț.

De asemenea, datorită aminoacizilor și altor substanțe din compoziția sa, supa are atât efect imunostimulator, cât și antiinflamator.

Usturoiul omoară microbii
Conține substanțe care eliberează căile respiratorii. În plus, nutriționiștii apreciază că este un bun antioxidant, care distruge radicalii liberi, vinovați pentru deteriorarea celulelor.

„Prin arsenicul pe care îl conține, usturoiul omoară microbii. Arsenicul este un fel de „otravă”, dar în cantitățile din usturoi nu face rău decât agenților patogeni, nu și celor care îl consumă”, spune nutriționistul. Dacă suportați cu greu usturoiul, consumați doar câteva bucățele, la maximum 10 minute după decojirea lor. Altfel, se oxidează și își pierd proprietățile. Poți alterna usturoiul cu o ceapă pe zi.

Evitați alcoolul, beți sucuri de fructe
Dacă sunteți răciți, consumați lichide în cantități mai mari decât de obicei, deoarece febra sau frisoanele duc la pierderea apei din organism. „Puteţi bea lichide fierbinți pentru că orice căldură care vine din afară ajută la omorârea microbilor. Și febra, de altfel, are același scop”, explică Ștefan Ionuț.

Evitați alcoolul, mai ales cât sunteți răciți. Consumul lui poate slăbi sistemul imunitar, avertizează experții. În schimb, beți cât de mult puteți sucuri de fructe făcute în casă, deoarece conțin multe vitamine și minerale.

Vitamina C din kiwi și lămâie
Această vitamină este esențială dacă sunteți răciți, datorită proprietăților imunostimulatoare. Aceasta se găsește în legume și fructe, mai ales în măceșe, kiwi, mere sau lămâie.

„Puneţi în apă plată două ceșcuțe de suc de lămâie proaspăt făcut și consumați-o peste zi”, vă sfătuiește expertul. Cât sunteți bolnav, puteți consuma și un gram pe zi de vitamina C (cinci tablete), chiar dacă necesarul obișnuit pentru un om sănătos este de 60 de miligrame. „Vitamina C în cantități mari nu este toxică, deoarece surplusul se elimină prin urină”, menționează Ștefan Ionuț.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ