Alina Bica şi Petre Tobă vor fi audiaţi în dosarul Berbeceanu

| 12 feb, 21:53

Fostul şef al DIICOT, Alina Bica, şi şeful Poliţiei, Petre Tobă, dar şi mai mulţi procurori urmează să fie audiaţi în dosarul în procesul pe care fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba, comisarul șef Traian Berbeceanu, îl are pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

"Instanța a afirmat că admite, în integralitate, cererile de probațiune depuse de Berbeceanu Traian, în calitate de parte civilă, cât și de inculpat. În aceste cereri de probațiune, între altele, s-a solicitat și audierea doamnei Alina Bica", a declarat, joi, avocatul Daniel Tiliciu, cel care îl apără pe Traian Berbeceanu.

Apărătorul lui Berbeceanu a mai spus că urmează ca decizia magistraților, luată la termenul de miercuri, 11 februarie, să fie publicată și pe portalul Instanței Supreme.

Potrivit acestuia, în cele două cereri de probațiune depuse de polițist se află înscrise câteva zeci de persoane, motiv pentru care instanța a fixat mai multe termene la care vor fi audiați martorii acceptați. De aceea, este posibil ca audierile să se întindă până la sfârșitul anului.

Comisarul șef Traian Berbeceanu, fostul șef al BCCO Alba Iulia, a fost trimis în judecată în luna iulie 2014 de procurorii DIICOT, el fiind acuzat de mai multe infracțiuni, printre care spălare de bani, luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, sprijinire a unui grup infracțional organizat și complicitate la infracțiunea de delapidare.

Pe de altă parte, procurorii DIICOT care au instrumentat dosarul lui Berbeceanu au fost trimiși și ei în judecată de către Direcția Națională Anticorupție (DNA). Astfel, Ioan Mureșan, fost procuror șef al DIICOT — Alba, și Nicolaie Ioan Cean, fost procuror în aceeași structură, au fost trimiși în judecată de DNA, ei fiind acuzați că au săvârșit mai multe nereguli în anchetarea polițistului Traian Berbeceanu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ