ANAF: Angajați ai Gărzii Financiare ar putea fi complici cu Antena Group

| 07 iun, 2013

ANAF nu exclude posibilitatea ca angajaţii Gărzii Financiare care au controlat societatea lui Dumitru Dragomir, Bodu SRL, să transmită unei terţe persoane contractul de asociere cu RCS&RDS, însă nu sunt probe concludente în acest sens, raportul în urma anchetei pe acest subiect fiind transmis DNA.

Ancheta internă a fost declanşată ca urmare a afirmaţiilor preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir potrivit cărora, după controlul ANAF la firma sa, contractul cu RCS&RDS a ajuns în posesia unor persoane din trustul Intact. "În urma anchetei desfăşurate de Direcţia Generală de Integritate din cadrul ANAF, a reieşit faptul că angajaţii Gărzii Financiare care au instrumentat controlul la societatea SC Bodu SRL au avut în permanenţă acces la contractul de asociere în participaţiune dintre SC Bodu SRL şi SC RCS&RDS SA, nefiind exclusă posiblitatea ca aceştia să-l transmită unei terţe persoane", se arată într-un comunicat al ANAF.

Documentul mai precizează că, deşi "din cercetarea administrativă făcută de Direcţia Generală de Integritate din cadrul ANAF nu au rezultat probe concludente care să demonstreze transmiterea către terţi a contractului dintre cele două societăţi de către reprezentanţii Gărzii Financiare, întrucat dosarul face obiectul unei cercetări a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), astăzi 7 iunie 2013 s-a înaintat raportul cercetării administrative către DNA în vederea conexării acestora".

Directorul Antena TV Group Sorin Alexandrescu a fost reţinut în 30 mai, sub acuzaţia de şantaj. Procurorii au afirmat că urmărea să-l determine pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei, să semneze un contract de retransmisie de 7,2 milioane de euro anual, pe o perioadă de cinci ani, însă, în final, directorul general al Antena TV Group a fost de acord şi cu un contract de patru milioane de euro pe an pe o perioadă de cinci ani, promiţând în schimb să nu mai publice informaţiile legate de contractul dintre RCS&DS şi firma lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL.

Sorin Alexandrescu au fost arestat pentru 30 de zile în 31 mai, însă a făcut recurs şi joi, 6 iunie a fost eliberat, având interdicţie 30 de zile să părăsească ţara.

Vineri, Alexandrescu a fost chemat din nou la DNA pentru declaraţii.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ