Anastasiu: Decizia privind companiile ce vor fi listate va trebui luată foarte curând, pentru a nu rata jalonul din PNRR

| 23 iul, 18:53

Decizia privind companiile ce vor fi listate la bursă este una politică și va trebui luată foarte curând pentru a nu rata jalonul din Planul Național de Redresare și Reziliență, a declarat, marți, vicepremierul Dragoș Anastasiu, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.

 

'În primul rând, în PNRR ne-am luat noi obligația de a lista cel puțin trei companii la bursă și asta va trebui să facem dacă nu vrem să ratăm jalonul. În rest, cu siguranță că e o decizie politică care va trebui să fie luată și una dintre variantele care pot fi discutate în sensul eficientizării companiilor respective', a spus Anastasiu.
El a subliniat că obligația din PNRR se referă la companii din energie și transporturi și că, dacă este vorba despre companii neprofitabile, acestea ar trebui să fie reformate și eficientizate și listate într-un moment în care se pot obține mai mulți bani.
'Este obligația în PNRR pe energie și transporturi. Acolo e obligația. Deci fie din energie, fie din transporturi. Sigur că, știți cum e, dacă listăm companii neprofitabile, nu e foarte bine pentru că valorile sunt foarte mici. Ideal este să reformăm, să eficientizăm companiile și să le listăm într-un moment în care putem să obținem mai mulți bani. Dar nu mă întrebați care dintre companii vor fi listate pentru că această decizie încă nu a fost luată. Va trebui să fie luată însă foarte curând pentru că altfel o să ratăm jalonul din PNRR', a punctat Anastasiu.
Întrebat dacă se ia în calcul listarea unor pachete suplimentare la companii aflate deja pe bursă, precum Hidroelectrica, vicepremierul a reiterat că decizia este una politică și a precizat că va trebui să se țină cont de strategia de siguranță națională.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ