Antena 3 strâmbă voit cifrele rectificării

| 31 iul, 2013

Faptul că nu au putere de a decide în locul guvernului, dar nici de control asupra acestuia, în ceea ce privește modul în care vor fi distribuiţi banii la rectificarea bugetară, i-a determinat pe cei de la Antene să modifice voit sumele puse la dispoziţia fiecărui minister în parte.

Jurnaliştii de la Antena 3 au găsit un nou prilej de a ataca guvernul USL odată cu rectificarea bugetară anunţată în şedinţa săptămânală a Executivului. Criticile aduse lui Victor Ponta şi miniştrilor săi au fost însoţite, pe lângă motivele pur „personale” ale postului, de tot felul de argumente populiste și mincinoase, menite să distorsioneze realitatea.

Atât în cadrul emisiunii Danei Grecu, cât şi la Răzvan Dumitrescu, s-a strigat din toate puterile că guvernul a neglijat educaţia, neacordând suplimentări bugetare acestui domeniu. Frustrarea şi nervii acestora au crescut în intensitate atunci când au văzut că au fost acordaţi bani pentru servicii şi pentru instituţiile aferente Justiţiei.

Chiar dacă invitaţii din platou le explicau cu punct şi virgulă că au fost alocaţi bani pentru modernizarea şcolilor, iar pentru fiecare minister există o anvelopă de 10%, încăpăţânarea şi pornirea împotriva sistemului a anteniştilor nu au putut fi combătute. Oricât de mult ar fi încercat, aceştia nu şi-au putut ascunde mâhnirea faţă de dosarele în care sunt implicaţi.

Faptul că nu au putere de a decide în locul guvernului, dar nici de control asupra acestuia, în ceea ce privește modul în care vor fi distribuiţi banii la rectificarea bugetară, i-a determinat pe cei de la Antene să modifice voit sumele puse la dispoziţia fiecărui minister în parte.

Populismul de care dau dovadă cei de la Antenă, precum Dana Grecu şi Radu Tudor, a fost din nou pus în scenă în direct. Aceştia au încercat să inducă ideea că banii care au fost daţi pentru instituţiile juridice, dar şi pentru servicii, ar fi putut acoperi nevoile din sistemul educaţional. Nimic mai fals. Banii pentru servicii sunt la ordinul a câteva milioane de lei, necesari pentru aparatură și resurse umane.

Un alt argument utilizat împotriva suplimentării banilor către servicii şi instituţiile juridice este că nu îşi fac treaba. O dovadă a faptului că nu îşi fac treaba este că îi anchetează pe ei şi şefii lor, în concepția jurnaliștilor trustului Intact. Însă, dacă ar fi să analizeze atotştiutorii de la Antenă rectificările de buget, dar şi proiectele de buget pentru anii trecuţi, vor descoperi că serviciile au primit anul acesta mai puţini bani.

Manipularea opiniei publice prin răstălmăcirea cifrelor arată disperarea celor de la Antene, care văd cum pe zi ce trece pierd tot mai mulţi telespectatori și susținători. Probabil că lumea s-a săturat să audă în continuare aceeaşi placă, aceleaşi argumente şi aceleaşi acuze. Ar fi cazul ca cei de la Antena 3 să se ocupe de jurnalism, în adevăratul sens al cuvântului, şi să nu desconsidere inteligenţa românilor prezentându-le faptele diferit față de realitate.

Anteniştii, în frunte cu Dana Grecu şi permanentul ei invitat Radu Tudor, demonstrează încă o dată că nu le convine faptul că cei de la USL nu le răspund la comenzi. Din punctul lor de vedere cine nu face ca ei e împotriva lor, iar în această ordine de idei aceia trebuie atacaţi constant, necontând modalitatea în care li se pătează imaginea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

8 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 mai, 2014
krbsh
Mai Ciprian Stan, mananca cat cacat vrei si pupa-l in cur pe Basescu la fel dar, tu nu ai sa ajungi niciodata nici macar la degetul cel mic al celui mai mic de la Antena 3. Te-ai trezit si tu ? Unde ai fost pana acum?
21 mar, 2014
Mim
Articol penibil
Adevarul e ca de tine n-am auzit,dar cei de la antene sunt maestrii!Cu audienta din ce in ce mai mare,e frustrant ,nu?
Informeaza-te,cei din educatie nu au nici salariile asigurate pana la sfarsitul anului,au fost pusi sa creasca numarul de copii la clasa,ca pe timpul lui Ceausescu ,ca sa aiba finantare pt salarii,de restul nu mai poate fi vorba!Asa ca ,ciocu mic !
N-o sa fii vreodata ziarist la nivelul celor despre care vorbesti,important e sa te pui bine cu serviciile!Esti penibil,ca si ceea ce produci!
30 dec, 2013
johann
"RASPANDACII DE SERVICIU A LUI FELIX"AVETI GRIJA SA NU FACA AVC-URI.LA CAT DE PORNITI SUNT
01 aug, 2013
Nichita
...Ar fi cazul sa se ocupe de jurnalism?...
Pai pentru asta ar trebui sa angajeze jurnalisti.....si sa mai dea afara dintre TROMPETISTI...
02 apr, 2014
Demy
RASPUNS
De ce nu spuneti nimic de investigatiile facute la dosarele milionarilor in euro, dosite prin sertare, de modul in care acesti jurnalisti, pe care-i faci securisti pot sa probeze cu documente jaful din sistem si imbogatirea peste noapte a protejatilor ? Sigur,poate ca va vizeaza direct, sau adevarul dauneaza afacerilor oneroase.
31 iul, 2013
cantautor
inteleg ca sunteti posturi concurente pe piata,insa sunteti parteneri la guvernare...
se poate asa ceva?
ca sa nu se interpreteze gresit,recunosc,am facut o gluma....
scuze,desi poate se va repeta...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ