Crin Antonescu s-a întâlnit cu preşedintele Poloniei, subiectul principal fiind summitul de la Vilnius

| 30 oct, 2013

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a avut miercuri o întrevedere cu preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, la finalul unei vizite oficiale în această ţară, principalul subiect al discuţiilor vizând summitul de la Vilnius şi semnarea acordului de asociere al Republicii Moldova şi Ucrainei.

Crin Antonescu a susţinut că a discutat cu şeful statutului polonez despre despre relaţiile româno-poloneze în cadrul parteneriatului strategic, al UE şi al NATO, dar subiectul principal a vizat parteneriatul estic şi perspectiva summitului de la Vilnius în cadrul căruia Republica Moldova şi Ucraina ar trebui să semneze acordul de asociere la Uniunea Europeană.

"Am constatat şi în discuţia cu preşedintele Poloniei, ca şi în discuţia cu preşedinţii Camerelor din Polonia, că poziţiile României şi Poloniei sunt convergente, că practic pledăm cu aceeaşi forţă pentru un semnal major la Vilnius din partea noastră, din partea UE, în favoarea aproprierii acestor două ţări de Uniunea Europeană. Până la urmă, atât acţiunea Poloniei, cât şi acţiunea României în ideea de a încuraja aproprierea Chişinăului şi Kiev-ului de UE nu sunt decât o dezvoltare, o actualizare cu energie nouă a spiritului însuşi care a dus la constituirea UE şi apoi la extinderea ei", a declarat Antonescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ