Apel dramatic al unui polițist român: Polițiștii și militarii trebuie să se revolte

| 06 iul, 09:43

Un polițist din Mehedinți este cercetat disciplinar pentru că a postat pe rețelele sociale un clip în care spune că “poliţiştii şi militarii trebuie să se revolte cu privire la situaţia socio-economică şi legislativă din ţară”. Raul Ghenciu spune la Realitatea TV că nu a încălcat legea.

Un polițist din Drobeta-Turnu Severin, Mehedinți, este cercetat disciplinar pentru că a îndrăznit să posteze pe rețelele de socializare un clip în care preciza că “poliţiştii şi militarii trebuie să se revolte cu privire la situaţia socio-economică şi legislativă din ţară”. Superiorii acestuia ar fi considerat că acesta şi-a expus public păreri politice aşa că bărbatul s-a ales cu un raport de verificare pe numele său. Ulterior ancheta s-a clasat.

Surpriza, spune polițistul, este că cercetarea disciplinară nu ar fi bazată pe nici un cadru legal şi susţine că i se face o nedreptate.

Raul Ghenciu a mai fost cercetat disciplinar în 2017, după ce a participat, în calitate de cetățean, la protestele de stradă contra Ordonanţei 13 din Drobeta Turnu Severin. Şefii agentului îl acuzau atunci că ar fi încălcat statutul poliţistului.

Polițistul a explicat la Realitatea TV că nu a încălcat nicio prevedere din statut. ”Există în statutul polițistului o precizare care îi interzice acestuia să exprime opinii politice la serviciu și în public. Dar dacă ascultați clipul cu pricina, veți vedea că eu nu am arătat preferințe politice de niciun fel”, a spus Ghenciu.

Polițistul a confirmat că a mai fost cercetat disciplinar în trecut, pentru participare la proteste: ”Este adevărat că am participat la proteste. Și în acel caz s-a dispus clasare. Ceea ce denotă că libertatea de exprimare există”.

Ghenciu spune că așteaptă mai deprate să vadă dacă se va declanșa cercetarea prealabilă împotriva sa. ”În funcție de asta, voi acționa legal, cu plângere la Parchet”, a spus el.

Întrebat dacă simte o presiune din partea superiorilor, Raul Ghenciu a spus că este mai degrabă vorba despre ”neștiință sau necunoaștere a legii”.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ