Aproape 60% dintre posturile didactice titularizabile au fost repartizate

| 12 aug, 2013

Aproape 60% dintre posturile didactice titularizabile au fost repartizate cadrelor didactice care au obţinut cel puţin nota 7 la ambele probe ale concursului de titularizare în învăţământ, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Potrivit sursei citate, vineri, 9 august, şi luni, 12 august, a avut loc, la nivelul centrelor de concurs, repartizarea cadrelor didactice care au obţinut cel puţin nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, pe posturile didactice sau catedrele vacante, pentru angajarea pe perioadă nedeterminată.

Dintre cele 6.074 de posturi didactice sau catedre vacante (3.141 în mediul urban şi 2.933 în mediul rural), au fost repartizate 3.620 (59,60%) de posturi, se precizează într-un comunicat.

Cele mai multe posturi didactice/catedre vacante - 2.046 (69,76%) - au fost distribuite în mediul rural. În mediul urban, au fost repartizate 1.574 (50,11%) de posturi didactice/catedre vacante, a mai precizat MEN.

Cel mai ridicat procent de repartizare s-a înregistrat în judeţul Buzău (85,71%), iar cel mai redus, în Tulcea (26,81%).

Miercuri, 14 august, se va face repartizarea pentru angajarea pe perioadă determinată, ca suplinitori, a candidaţilor care au luat cel puţin nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială, se mai arată în comunicatul MEN.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ