ATENŢIONARE METEO: COD GALBEN de ploi abundente şi ninsori în weekend

| 30 ian, 17:59

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o atenţionare COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, în intervalul 30 ianuarie 2015, ora 17.00 - 31 ianuarie 2015, ora 10.00.

Precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice şi nord-vestice, cantităţile de apă vor fi în jur de 15 l/mp şi izolat, în Carpaţii Occidentali, Carpaţii Meridionali şi în Subcarpaţii Getici peste 35 - 40 l/mp. Vor fi ploi, iar în zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie, local şi în nord-vestul şi centrul teritoriului. Vântul va prezenta intensificări în toată ţara, cu viteze mai mari în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei şi în Dobrogea, unde la rafală se vor depăşi 70 km/h. La munte, vântul va sufla tare, cu peste 90 de km/h, temporar viscolind zăpada.

În regiunile vestice, pe litoral, precum şi în zonele de munte vântul se va intensifica treptat din prima parte a zilei de vineri 30 ianuarie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ