Au fost descoperite fragmente dintr-un CORAN vechi. Ar putea rescrie istoria ISLAMULUI

| 02 sep, 09:09

Fragmente dintr-un Coran vechi, descoperite în biblioteca Universităţii din Birmingham, ar putea data dinaintea profetului Mahomed şi „rescrie” istoria islamului, potrivit unor cercetători britanici, transmite Adevarul.

Fragmente din Coran care ar avea o vechime de peste 1.400 de ani au fost descoperite în paginile unui alt Coran, din secolul VII. Misterioasele fragmente din Coran au fost scrise cu cerneală, într-o limbă veche arabă, pe un pergament din piele animală.

Conform unor analize cu carbon, realizate de experţi ai Universităţii Oxford, aceste fragmente ar aparţine celui mai vechi Coran din lume, care l-ar fi precedat chiar şi pe profetul Mahomed (570-632). Unii experţi consideră că impactul acestei descoperiri ar fi comparabil cu găsirea unei copii a Evangheliei care îi precede lui Iisus. Keith Small, consultant în manuscrise coranice la Biblioteca Bodleiană de la Oxford, precizează că datarea cu carbon a verificat data pergamentului, dar nu şi a cernelii, iar caligrafia este tipică unui stil ulterior. Însă, afirmă el, datele sunt corecte şi ridică întrebări serioase, scrie Breitbart.

„Dacă datele aflate cu datarea cu carbon se aplică pergamentului şi cernelii, atunci Coranul, sau cel puţin fragmente din el, îl preced pe Mahomed şi dau înapoi cronologia, astfel încât o cultură literară arabă era bine stabilită în anii 500“, spune el. „Aceasta oferă mai multă credibilitate vederilor periferice privind geneza Coranului, cum ar fi că Mahomed şi primii săi susţinători au folosit un text care exista deja şi l-au modelat conform propriei lor agende teologice şi politice, contrar ideii că Mahomed a avut o revelaţie“, continuă el. Totodată, „aceasta ar modifica radical edificiul tradiţiei islamice şi istoria ascensiunii islamului în Orientul Mijlociu spre sfârşitul antichităţii“, conchide Small.

Această descoperire „pune la îndoială ideea potrivit căreia am şti exact când a apărut primul Coran. Şi acest lucru are implicaţii în ceea ce priveşte istoria lui Mohamed şi a urmaşilor săi“, completează pentru Sunday Times istoricul Tom Holland. Pe de altă parte, afirmaţiile prezentate mai sus sunt criticate de voci din comunitatea academică musulmană. Mustafa Shah de la London's School of Oriental and African Studies (SOAS) considera că, dimpotrivă, „manuscrisul a consolidat relatările tradiţionale privind originile Coranului“.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ