Audierea lui Vișinescu, amânată. Torționarul s-a internat în spital

| 10 sep, 2013

Procurorii Parchetului General au amânat audierea lui Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, după ce acesta i-a anunţat că are probleme de sănătate şi s-a internat în spital.

Torţionarul Alexandru Vişinescu a fost pus oficial sub învinuire, în urmă cu o săptămână. Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat este acuzat de genocid. Vişinescu s-a prezentat, în această dimineaţă, la Parchetul General pentru a da declaraţii în dosarul în care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului l-a denunţat pentru moartea unor deţinuţi politici între 1956 şi 1963.

După ce a agresat şi a jignit ziariştii, torţionarul Alexandru Vişinescu a schimbat tonul şi a acceptat să vorbească despre victimele sale. Într-un interviu acordat România TV, fostul comandant de închisoare a negat vehement acuzaţiile care-i sunt aduse.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), împotriva lui Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 - 1963, pentru a analiza oportunitatea preluării în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Solicitarea vine după ce Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Alexandru Vişinescu este acuzat de omor deosebit de grav şi va trebui să se prezinte în faţa procurorilor pentru a da socoteală pentru faptele sale.

IICCMER a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.

"IICCMER a solicitat parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, pentru omor deosebit de grav - pentru că a comis acte de barbarie, pentru că nu poate fugi de responsabilitate şi pentru că una dintre obligaţile fundamentale ale unui stat european democratic este de a-şi ocroti cetăţenii sub autoritatea legii", a declarat atunci preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, citat de Mediafax.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
10 sep, 2013
rodi
tortionarul
... nu vă fie frică, îl scapă comuniștii...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ