Autostrada Sebeș-Turda, văzută de la înălțime. Cum arată șantierul. VIDEO

| 11 apr, 13:29

O nouă filmare făcută de la înălţime arată în ce stadiu sunt în momentul de faţă lucrările la Autostrada A10 Sebeş - Turda, începute la sfârşitul lui 2014.

Imaginile, realizate de Asociaţia Pro Infrastructura, urmăresc întreg traseul acesteia şi prezintă, în 17 minute, cât de avansate erau lucrările la data de 6 aprilie 2016.

"Cele 4 loturi ale autostrăzii diferă foarte mult, ca progres, din cauza lipsei autorizaţiilor de construire şi a numeroaselor neînţelegeri între constructor şi CNADNR de pe primele două loturi. Loturile 3 şi 4 sunt destul de avansate, însă şi acestea sunt în mare întârziere faţă de termenele de finalizare de la semnarea contractului. Loturile 1 şi 2 sunt foarte întârziate şi nu putem spune în acest moment când vom avea autostrada completă între Sebeş şi Turda", explică reprezentanţii asociaţiei.

Autostrada Sebeş - Turda însumează 70 de kilometri şi va costa peste jumătate de miliard de euro, proiectul fiind împărţit în patru loturi. Constructorii loturilor 3 şi 4 au fost selectați de CNADR în aprilie 2014, contractele pentru primele două fiind semnate în noiembrie.

Licitaţia pentru lucrările la lotul 1, de 17 kilometri, care porneşte de la intrarea pe autostradă în Sebeş până la Pârâul Iovului, a fost câştigată de asocierea Impresa Pizzarotti (Italia) şi SpA & Pomponio Construcţii, care va încasa 541,7 milioane lei fără taxa pe valoarea adăugată (TVA), iar lucrările pentru lotul 2, de 24,2 kilometri, de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, au fost adjudecate de asocierea Aktor (Grecia) - Euroconstruct Trading 98 pentru 549,3 milioane lei fără TVA.

Acordul pentru lotul 3, cu o lungime de 12,4 km, de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea, a fost atribuit asocierii italiene Tirrena Scavi - Societa Italiana per Condotte d'Acqua şi are o valoare de 420,5 milioane lei, fără TVA, iar al patrulea tronson, de 16,3 km, de la nodul Decea până în Turda, va fi construit de PORR Construct - PORR Bau (Austria) în baza unui contract de 470 milioane lei, fără TVA.

Tag-uri: autostradă, sebes, Turda
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ