Băsescu: A dispărut mărul discordiei. Kovesi a minţit o naţiune întreagă

| 15 iun, 18:27

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat,miercuri pentru MEDIAFAX că decizia CCR arată că şefa DNA Laura Kovesi a minţit o naţiune întreagă pentru că nimeni nu a pus problema dezincriminării abuzului în serviciu, adăugând că CCR a fost sesizată pentru sintagma „îndeplinire defectuoasă".

„Decizia de astăzi a CCR a dovedit că doamna procuror şef Kovesi a minţit o naţiune întreagă pentru că nimeni nu a cerut dezincriminarea, din păcate, şi a făcut-o procurorul şef DNA. Nimeni nu a pus în mod serios problema dezincriminării abuzului în serviciu şi eu cred că trebuie să rămână în legislaţia noastră. Dar trebuie să rămână definit în aşa fel încât să nu permită abuzul procurorilor, a declarat, pentru MEDIAFAX, fostul preşedinte Traian Băsescu.

 

Traian Băsescu a afirmat că prin decizia de miercuri a CCR procurorii trebuie să spună exact celor acuzaţi care sunt prevederile legale pe care le-au încălcat.

„(…) Până acum se spunea (acuzatului-n.r.) că a îndeplinit defectuos şi, prin urmare, s-au produs pagube. Ori, aşa ceva nu poate funcţiona într-un stat de drept. De astăzi, procurorii trebuie să spună exact celui pe care îl acuză articolul de lege pe care l-a încălcat”, a explicat Traian Băsescu.

Traian Băsescu a mai afirmat că CCR a eliminat sintagma care a fost „mărul discordiei” în dezbaterea publică „îndeplinire defectuoasă” şi a propus înlocuirea sa cu sintagma 'îndeplinire prin încălcarea legii', preluată din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei.

„(Curtea Constituţională a României-n.r.)Nu a admis nicio dezincriminare parţială. A rămas incriminat abuzul în serviciu, dar se elimină sintagma care a fost mărul discordiei în dezbaterea publică. Acea sintagmă care făcea ca orice funcţionar să poată fi (acuzat-n.r.) pentru abuz în serviciu, sintagma 'îndeplinire defectuoasă', Curtea a eliminat-o şi a spus 'îndeplinire prin încălcarea legii', care este preluată exact din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, pe care am ratificat-o. CCR s-a pronunţat strict pe ceea ce a fost sesizată, deci pe această formulare 'îndeplinire defectuoasă'”, a explicat fostul preşedinte.

Traian Băsescu a mai spus că este rândul Parlamentului să să introducă în articolul 297 tot conţinutul articolului 19 din Convenţie (Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei-n.r.) care dă triada abuzului în serviciu.

„Acum este rândul Parlamentului să introducă în articolul 297 tot conţinutul articolului 19 din Convenţie (Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei-n.r.) care dă triada abuzului în serviciu, adică, să fie cu intenţie, prin încălcarea legii şi prin obţinere de foloase necuvenite”, a afirmat Traian Băsescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ