Băsescu a promulgat Legea care aduce modificări în domeniul serviciilor consulare

| 27 noi, 2013

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, astăzi, mai multe decrete, printre care şi pe cel privind promulgarea Legii care aduce modificări în domeniul serviciilor consulare şi al taxelor percepute pentru prestarea acestora.

Astfel, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea serviciilor consulare şi a taxelor percepute pentru prestarea acestora.

În luna septembrie, Ministerul Afacerilor Externe preciza că amendarea Ordonanţei Guvernului 24/1992 privind stabilirea serviciilor consulare şi a taxelor percepute pentru prestarea acestora a fost impusă, în principal, de necesitatea actualizării cuantumului taxelor prevăzute de acest act normativ, prin transformarea în lei noi, precum şi a listei serviciilor pe care le reglementează, în vederea armonizării cu celelalte dispoziţii ale legislaţiei în materie.

MAE a mai arătat că noua reglementare - Ordonanţa Guvernului 25/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 24/1992 - nu aduce modificări procedurale sau structurale semnificative, iar taxele au fost menţinute la acelaşi nivel, după transformarea în RON şi cumularea cu taxa de cerere, prevăzută anterior în mod distinct.

Preşedintele Băsescu a mai semnat astăzi următoarele decrete:

• Decret privind promulgarea Legii pentru trecerea Centrului Naţional de Cultură a Romilor - Romano Kher din subordinea Ministerului Culturii în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Romi;

• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Polonia privind cooperarea bilaterală în domeniul apărării, semnat la Varşovia, la 5 iunie 2013;

• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2013 pentru completarea Anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii unei contribuţii financiare la organisme internaţionale;

• Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (7) al Art. 45 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor;

• Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2013 privind plata obligaţiilor financiare ale Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare la organismele şi organizaţiile internaţionale;

• Decret privind promulgarea Legii pentru majorarea capitalului autorizat deţinut de România la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în conformitate cu Rezoluţia nr. 612/2011 privind 'Majorarea selectivă a capitalului autorizat pentru întărirea puterii de vot şi a participării ţărilor aflate în tranziţie şi a celor în curs de dezvoltare' adoptată de Consiliul Guvernatorilor BIRD, şi, respectiv, în conformitate cu Rezoluţia nr. 613/2011 privind 'Majorarea generală de capital 2010' adoptată de Consiliul Guvernatorilor BIRD;

• Decret privind supunerea spre adoptare Parlamentului a aderării României la Protocolul din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, adoptat la Londra la 1 noiembrie 2002 (E 222).

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ