Băsescu cere control în puşcării după reclamaţiile făcute de Gigi Becali

| 01 apr, 2014

Preşedintele Traian Băsescu vrea să afle care sunt condiţiile în care trăiesc deţinuţii din România. Recent, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a trimis Comisiei de abuzuri şi petiţii din Parlament o petiţie prin care cere încetarea abuzurile la care ar fi supus, el reclamând că este torturat şi că are parte de tratamente inumane în detenţie.

"Președintele României, domnul Traian Băsescu, întreprinde, în conformitate cu prerogativele constituționale ale funcției de președinte al României, demersurile necesare pentru a afla care sunt condiţiile de detenţie din penitenciarele României şi dacă acestea respectă legislaţia în vigoare", a precizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, pentru România TV.

"Am înţeles că se plânge de tratamentul din închisoare. Va trebui să am o discuţie, în perioada următoare, pentru că are dreptul să facă o astfel de sesizare. Dânsul cred că reclamă modul de funcţionare a Administraţie Penitenciarelor şi am obligaţia să văd de ce această administraţie nu funcţionează. Vă asigur că foarte curând voi avea un răspuns şi îl voi face public", a spus preşedintele Băsescu în momentul în care a vorbit despre graţierea lui Gigi Becali.

Recent, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a trimis Comisiei de abuzuri şi petiţii din Parlament o petiţie prin care cere încetarea abuzurile la care ar fi supus, el reclamând că este torturat şi că are parte de tratamente inumane în detenţie.

"Aveam dreptul la 30 de zile să stau cu familia, nu mi s-a dat decât o zi. (...) Lipsa de libertate înseamnă complicitate. Sunt exact cum m-au făcut judecătorii - un sălbatic -, pentru că nu am mamă şi nu am familie. Nu am casă, nu am nimic. Asta se întâmplă acum în România, într-un stat de drept. (....) În fiecare zi, familia mea a fost terorizată cu ştiri: Becali a slăbit 19 kilograme - n-am slăbit 19 kilograme, Becali paralizează - n-am paralizat încă. Dacă tot s-a vorbit, de ce nu mi s-a dat dreptul, care legea românească mi-o dă, la cinci zile sau la 10 zile să vin să-mi iau familia în braţe, să-mi iau mama în braţe, să o sărut şi să plec să-mi execut pedeapsa? Este vocea suferinţei unui bărbat care este batjocorit", a spus Gigi Becali într-un interviu.

În petiţie, Becali, închis la Penitenciarul Poarta Albă, se plânge că nu îi este permisă efectuarea unei intervenţii chirurgicale şi tratamentul aferent "într-o unitate spitalicească fără pază, din afara ţării, dotată cu aparatura medicală necesară, pentru soluţionarea bolii grave" de care suferă.

Tribunalul Constanţa a respins, în 20 februarie, cererea de întrerupere a pedepsei a lui Becali pe motiv că acesta ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la coloană. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ