Băsescu refuză să semneze memorandumul cu FMI. Care sunt amenințările pentru România

Indiferent care din cele două este de vină pentru comportamentul total iresponsabil din ultima vreme al lui Traian Băsescu, acesta nu mai merită titulatura de președinte, nu doar pentru că a fost demis la referendum, dar pentru că își bate joc pur și simplu de anii dificili și sacrificiile pe care acest popor a trebuit să le îndure în timpul mandatelor sale, dar în special în perioada 2010-2011.

Când în sfârșit ne aflam pe drumul cel bun, când China vedea în noi o punte pentru relațiile cu Uniunea Europeană, când în sfârșit aveam stabilitate economică, dobânzi extrem de bune, perspective de viitor favorabile, iresponsabilul vesel de la Cotroceni s-a găsit să dinamiteze tot și ne-a zis „Hooo bă, ce atâta entuziasm? Eu n-am chef, deci nu se face!”. Atât de multe are de ascuns în dosarul terenului din Călărași? Atât de mult urăște această țară? Se pare că da.

Pentru cei care nu pricep gravitatea faptelor lui Traian Băsescu, voi încerca să explic pe înțelesul tuturor ce are România de pierdut, pentru că într-o importantă funcție de conducere avem un matrafoxat. În primul rând să vedem contextul actual, sau cum era el, înainte de declarațiile lui Băsescu. Riscul de default al României (intrarea în incapacitate de plată) coborâse în trimestrul trei al anului 2013 la 13,27%, de la 26,2% cât era în același trimestru al anului 2011. De asemenea, România și-a respectat toate țintele la care s-a angajat, în special cele legate de deficitul bugetar, care în 2013 a fost 2,5% din PIB, redus de la 4,1% în 2011. Dobânzile la care țara noastră s-a împrumutat în ultimul an au ajuns la niveluri foarte mici, fiecare emisie de titluri fiind un nou record. Chiar luni, înainte de declarațiile lui Băsescu, din fericire, Ministerul de Finanțe a reușit să atragă 800 de milioane de lei prin vânzarea de certificate cu scadență la șase luni, la un randament mediu de 2,78% pe an, o performanță extraordinară!

Ce riscăm în continuare? În primul rând vom pierde încrederea investitorilor străini, ceea ce va crește costurile la care ne împrumutăm și va face ca rostogolirea datoriei publice pe termen scurt să devină un lucru aproape imposibil. Deja, la nici o zi de la momentul declarațiilor, se observă o creștere a dobânzii cu 0,16 puncte procentuale. Pe lângă dobândă, CDS-ul (credit default swap) a crescut cu 16 puncte de bază, în timp ce alte state din zonă, precum Ungaria sau Croația, au cunoscut o scădere a acestuia cu 3 puncte! Costurile finanțării datoriei publice cresc nu doar ca urmare a creșterii dobânzilor, dar și ca urmare a deprecierii monedei naționale, deoarece o mare parte a datoriilor sunt în valută. Timp de două luni, moneda unic europeană a fost ținută în frâu. Acum, deodată, într-o perioadă în care de obicei leul se întărește în raport cu euro, ca urmare a venirii celor plecați din țară înapoi acasă, de sărbători, vedem cum moneda europeană a depășit pragul de 4,46 de lei, prag pe care nu l-a mai atins de 2 luni și jumătate. Nu doar Guvernul are de tras ponoasele unui curs nefavorabil, dar și cetățeanul de rând, plătitor de rate în euro. Potrivit dealerilor, această depreciere a monedei naționale se datorează rulajelor în creştere, deoarece jucătorii mizează pe termen scurt pe deprecierea leului, ca urmare a suspendării memorandumului cu FMI. Ce se întâmplă când ratele creditelor devin mai împovărătoare? Există riscul ca ponderea creditelor neperformante să crească (săraca Ioana Băsescu, dacă nu va reuși să plătească ratele pentru creditul lui tati?) dincolo de pragul psihologic de 25%, ceea ce din nou afectează creditarea și mărește dobânzile.

Dacă Băsescu își va duce planul până la capăt, relansarea economiei românești, toate prognozele pozitive de creștere economică aparținând FMI, CE, The Economist, ș.a.m.d., pot fi uitate.

Acordul negociat de Guvern cu FMI avea rolul de a garanta sănătatea finanțelor românești. Nu s-ar fi tras niciun cent din banii puși la dispoziție de FMI și Comisia Europeană, erau acolo doar ca plasă de siguranță, în cazul vreunui cataclism economic. Am văzut cum o parte a presei, cea pentru care gestul lui Băsescu este unul de curaj, promovează o serie de declarații ale lui Victor Ponta din 2010, când acesta era extrem de vehement față de acordul cu FMI, în antiteză cu cele din ultimul an, când acesta promovează acordul cu FMI. Aceștia uită însă un lucru: acordul pe care Ponta l-a criticat a prevăzut tăierea salariilor bugetarilor cu 25%, scăderea pensiilor, majorarea TVA la 24%, și împrumutarea a 20 de miliarde de euro. Acordul actual prevede scăderea CAS, indexarea pensiilor, creșterea salariilor profesorilor debutanți, acordarea unei burse de 100 de euro pentru medicii rezidenți, și este necesar pentru acordarea unui top-up de 10% din partea Comisiei Europene în ceea ce privește fondurile europene. Ce înseamnă asta? Înseamnă că statul nu va mai contribui cu 15-25% pentru finanțarea proiectelor din fonduri europene, ci doar cu 5-10%. Acești 10% reprezintă o sumă mult mai mare pe care România o pierde, decât ceea ce i-a ieșit lui Băsescu în calculele sale referitoare la mărirea accizei la carburanți cu 7 cenți. De asemenea, pierderea celor 10% înseamnă scăderea gradului de absorbție. De exemplu, cu banii cu care Guvernul ar fi putut finanța 100 de proiecte din fonduri europene, acum va putea finanța doar 90.

Băsescu spune că se împotrivește acestui acord deoarece prevede acea creștere a accizei la carburanți cu 7 cenți, ceea ce va însemna, conform calculelor sale, o majorare cu 50 de bani a prețului la pompă. Ca o ironie a sorții, ce credeți că se va întâmpla cu prețul benzinei dacă euro va continua să crească? Exact, va crește! Mai rău e că diferența de preț nu va intra la buget, ci se va duce la producători.

Sub pretextul că ne vrea binele, de fapt Băsescu ne bagă mai tare în groapă.