Basescu se jură că nu fură, dar l-am prins cu rața-n gură

| 13 feb, 2014

Timpul trece pentru noi toți, dar mai ales pentru Băsescu, pe care cei 10 ani în care a terorizat această țară îl vor ajunge din urmă după 21 decembrie.

O dată marcantă în istoria poporului român, acest 21 decembrie. E ziua în care dictatorii rămân fără putere: primul a fost Ceaușescu, al doilea va fi Băsescu. De aici și disperarea celui care încă este, doar cu numele, președintele acestei țări. Știe că dacă noua sa jucărie, PMP, nu va face o figură simpatică la alegerile europarlamentare, n-o să-i fie prea bine.

Disperarea lui Băsescu se manifestă prin atacuri mizerabile și minciuni gogonate. Problema e că, dacă eu sau oricare dintre voi spunem o minciună, consecințele nu sunt comparabile cu cele care urmează după o minciună prezidențială. Când Băsescu a spus că Renault va muta producția Dacia din România, fiind perfect conștient de faptul că lucrurile nu stau deloc așa, peste 100 000 de oameni au stat cu inima în gât, gândindu-se că la mijloc este locul lor de muncă. Dar nu numai ei s-au speriat de minciuna președintelui, ci și cei de la Renault, care au dat imediat o dezmințire.

Băsescu a mințit și a făcut-o cu bunăștiință. De ce a făcut-o? Nu există o explicație logică, adevărul e dincolo de noi. Ce s-ar fi gândit că poate câștiga? Din nou, nu am niciun răspuns. Știu doar că a făcut-o în cunoștință de cauză, asta deși s-a jurat că n-a mințit niciodată intenționat. La fel cum a jurat că n-a lovit copilul, nici cu palma, nici cu pumnul în plex. Sau poate că l-au înjurat cei de la Dacia...

Am spus că Băsescu a mințit știind că o face, pentru că dovezile acestui fapt sunt chiar pe site-ul Administrației Prezidențiale. În octombrie 2013, într-un comunicat de presă al instituției amintite, se spune clar că în cadrul unei întâlniri a președintelui cu conducerea Renault, CEO-ul Renault, Carlos Ghosn i-a dat asigurări personale lui Traian Băsescu că dezvoltarea producției în Tanger, Maroc, nu va afecta operațiunile grupului din România. Mai mult, Ghosn a transmis semnale că se ia în calcul extinderea capacității de producție a uzinei de la Mioveni.

O altă minciună a lui Băsescu, repetată în mod recurent și care are un impact negativ asupra economiei românești, este cea legată de pericolul în care țara noastră se află și de faptul că investițiile străine directe scad vertiginos. Ce opinie credeți că își formează un investitor străin, care poate n-a călcat în viața lui în România, dar citește în schimb că președintele țării a spus că economia românească este în colaps? Nici eu nu mi-aș băga banii într-o bancă despre care directorul său spune că este în pragul falimentului. Din nou, realitatea îl contrazice pe Băsescu, sau ne arată adevărul, pe care foarte puțin probabil ca președintele să nu-l cunoască. Conform datelor publicate de BNR, investițiile străine directe au ajuns în 2013 la maximul ultimilor patru ani. Acestea au totalizat anul trecut 2,7 miliarde euro, în creștere cu 26,8% față de 2012, ajungând la maximul ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei. Așadar, exact opusul.

În doar câteva zile, deși s-a jurat că n-a mințit în viața lui intenționat, Băsescu ne-a demonstrat contrariul. Nu doar că a mințit, dar a făcut-o într-un fel care ne poate afecta pe toți, fiind perfect conștient de acest lucru.

În ultimul său an de mandat, ca de altfel în toată cariera sa politică, Traian Băsescu acționează fără scrupule, având o busolă morală puternic dereglată. Să mai spună cineva că Udrea n-are magnet. Este în stare să facă și să spună orice, indiferent de consecințe, în speranța că va lovi astfel în adversarii săi politici. Această strategie are de cele mai multe ori și victime colatarale. Vreo 18 milioane, sau câți om mai fi în țara asta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

11 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 feb, 2014
Sacalu'
Penibil
Am vazut din descrierea ta ca vrei sa performezi atat in cariera, cat si ca tata, sa'ti faci familie & co. Io zic sa nu faci niciun plod, ca a fi vai de capul lui cu asa un idiot pe post de tata.
16 feb, 2014
John
Suntem 2 categorii
E clar ca in Ro exista 2 categorii de oameni : unii sunt cei care iubesc statul (si la propriu si la figurat), functionari carora le place sa nu munceasca sau sa-si bata joc de prostii care vin sa-si plateasca darile ori asociati in afaceri cu statul din care castiga doar ei si sefii de la stat in contra intereselor celor multi , nelucratori sau neprieteni cu afacerile statului. Cealalta categorie sunt opusul primilor din pacate din ce ince mai putini pentru ca pleaca(fug) din tara asta cangrenata. Bineinteles exista si prostimea cu IQ sub 30 care nu gandeste intrucat sunt altii care trebuie sa faca acest efort (!) si astia, foarte multi , impreuna cu cei din prima categorie, decid la voturi exact ce trebuie acestei tari . Tu care-ai prins rata din gura lui BASE (un sef de tara slab calitativ de altfel, insa cel mai bun de pana acum) in ce categorie te afli ?!...
14 feb, 2014
of, of
Dupa fotografia din coltul paginii pari a fi din generatia care nu a mancat salam cu soia....ci mananca KKT in vremurile USL-iste; oare merita banii pe care ii primesti de la trustul lui Felix sa te perverteasca intr-atat? Mai copile ..ia-ti informatiile de la institutiile statului ,filtreaza ce ti se "baga"sub nas, nu mai sta ca babele pe sant sa spui si tu ceva pe placul marelui platitor al painii tale !
14 feb, 2014
Jjess
Fara minte
Nu obisnuiesc sa citesc acest ziar sau ce o fi el. Dar tu , cel care ai scris acest articol, esti un nemernic. Din cauza celor ca tine, Romania nu merge inainte ci sta pe loc. ai gandire de om la 50-60 de ani, cu principii comuniste, care nu stie sa desluseasca ce a spus de fapt Traian Basescu.Si incearca sa mai ccitesti si declaratiile celor de la Renault din ultimul an, care spus de mai multe ori ca infrastructura le distruge afacerile, si ca pentru ei nu conteaza in ce tara fabrica masina, atata timp cat se vinde. Ar trebui sa te gandesti ca prin dezinformarea si minciuna care o propagi tu si altii, tara asta isi mai rupe gatul un pic. e tara in care vor trai copiii tai, e tara in care nu se mai produce mare lucru. Unde crezi ca vor avea un job copiii tai? Sau poate se fac ziaristi, de proasta calitate, caa tatal lor, care se arunca la o mana de baani pentru a dezinforma ?! ..... itzi doresc cat mai multe insuccese in cariera si viata, mincinos penibil .....
14 feb, 2014
cantautor
atunci....sa-i uram:Pofta buna!
iar autorului,sa stea pe aproape,poate raman cateva firimituri..
PS:nu crezi ca ar fi utila o comisie,care sa stabileasca daca rata nu e cumva furata?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ