Lupte grele la categoria semimuscă între PMP şi FC

| 20 feb, 2014

Preşedintele micuţului partid nu neagă totuşi faptul că Forţa Civică se află în discuţii cu un alt partid liliputan,Partidul Mişcarea Populară, Ungureanu subliniind faptul că sunt doar niște “discuţii” şi nu negocieri.

În timp ce probabil încă digeră vita Kobe, Mihai-Răzvan Ungureanu se vizează în continuare un mare om politic capabil să facă jocurile. Realitatea însă îl contrazice, aşa-zisul partid în fruntea căruia se află nereuşind să iasă din cvasi-anonimatul în care se zbate încă de la înfiinţare.

Cu toate acestea, săracul de data asta este şi fudul, Mihai-Răzvan Ungureanu precizând ţanţoş că nu este dispus să facă alianţe în orice condiţii şi anunţând pompos că “partidul nu este de vânzare”. Ce este amuzant în această situaţie este faptul că nici măcar celelalte partide din zona dreptei neo-băsiste nu iau în serios partidul lui MRU, propunându-i, după cum declara însuşi fostul premier, doar varianta unei fuziuni prin absorbţie. Orgolios din fire, Ungureanu încearcă să ţină stindardul cât mai sus şi atrage atenţia că partidul său nu este “un breloc politic”.

Preşedintele micuţului partid nu neagă totuşi faptul că Forţa Civică se află în discuţii cu un alt partid liliputan, Partidul Mişcarea Populară, Ungureanu subliniind faptul că sunt doar niște “discuţii” şi nu negocieri. MRU continuă să fie la fel de rupt de realitate ca şi până acum, afirmând în mod delirant că partidul său este pregătit să meargă şi singur în alegerile europarlamentare.

“Discuţii avem, iar disponibilitatea noastră de dialog nu a fost niciodată contrazisă. Ne facem temele ca partid şi luăm în calcul toate variantele politice de participare la alegerile europarlamentare, de la a merge singuri în alegerile europarlamentare şi până la a încheia alianţe electorale”, afirmă triumfător Mihai-Răzvan Ungureanu.

Pe de altă parte, trebuie înţeleşi şi cei din Mişcarea Populară, care nereuşind să crească în sondaje, încearcă măcar să crească în volum, printr-o ipotetică absorbţie a partidului lui Ungureanu. Ipotetică pentru că nu trebuie să uităm orgoliile nemăsurate care se află în interiorul acestor mini-partide, fiind de notorietate ambiţiile prezidenţiale ale lui MRU şi ale dnei Udrea. Nu demult, Ungureanu clama cu tărie că Forţa Civică va da următorul preşedinte al României.

Dar îmbătatul cu apă rece este deja o tradiţie în ceea ce îl priveşte pe Mihai Răzvan Ungureanu. Într-un interviu recent, acesta s-a lăudat cu faptul că partidul său fost invitat să participe la Congresul PPE de la Dublin, ce va avea loc în perioada 5-7 martie.

“Este a doua oară când FC este invitat să participe la congrese succesive, recunoscându-i-se statutul de candidat la familia PPE. Se va discuta campania electorală a partidelor care aparţin PPE în Europa. Vom participa ca observator la discuţiile privind stabilirea candidatul PPE pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene", se bucură ca un copil Ungureanu, de parcă acest lucru i-ar garanta în vreun fel obţinerea unui mandat de eurodeputat.

După cum au evoluat lucrurile până acum, MRU şi Forţă Civică riscă să rămână pentru totdeauna la stadiul de observator.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ