Ponta şi Băsescu se întâlnesc, azi, cu preşedintele Băncii Mondiale

| 09 mai, 2013

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta se întâlnesc, astăzi, cu preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, pentru a discuta modalităţile optime prin care Banca poate sprijini, în continuare, dezvoltarea României.

Discuţiile se vor concentra pe oportunităţile şi provocările cu care se confruntă România, în contextul în care este o ţară cu nivel mediu al veniturilor, şi pe reformele necesare în contextul actual din Uniunea Europeană.

Oficialul Băncii Mondiale va fi însoţit de o delegaţie alcătuită din Frank Heemskerk, director executiv, Philippe Le Houérou, vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală, Mamta Murthi, director de ţară, Elisabetta Capannelli, director de ţară, Thomasz Telma, director regional al IFC, Stefan Nanu, director executiv alternativ şi Ana Maria Mihăescu, reprezentantul rezident al IFC la Bucureşti.

"Vreau să vă spun că în România urmează să vină preşedintele Băncii Mondiale - vine luna viitoare; vine doamna Lagarde, preşedinta FMI, în luna iunie, dacă nu mă înşel. Toate lucrurile acestea înseamnă nişte mici piese în acel puzzle şi nu doar vizita în Germania sau vizita la Varşovia pentru a mă vedea cu premierul Donald Tusk sau vizita în Spania contează. Toate aceste lucruri înseamnă încredere. Trăim într-o lume globală în care nu poţi să zici că 'nu mă interesează ce se întâmplă dincolo de graniţele mele'', declaraVictor Ponta, la sfârşitul lunii trecute.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ