Băsescu, soluţie la atentate: Aş expulza familiile teroriştilor până la a treia generaţie

| 29 iul, 10:03

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat joi seară, într-o emisiune televizată, că problema Islamului în Europa trebuie tranşată cu fermitate, apreciind că 'este o greşeală uriaşă' să aperi democraţia sacrificând 'liniştea propriilor popoare'.

Traian Băsescu a opinat la B1 TV că Angela Merkel ' a greşit şi face în continuare o greşeală din dorinţa de a fi consecventă politic' în ce priveşte imigranţii, în condiţiile în care realitatea dovedeşte că 'soluţia culturală' de integrare a musulmanilor 'a fost un eşec'. 

El a mai spus că şi românii sunt expuşi posibilelor atentate, referindu-se atât la cei care trăiesc în Europa, cât şi în ţară. 'Eu cred că mai devreme sau mai târziu vor apărea acte de terorism şi în România (...) Ideea că la noi nu există risc terorist e falsă', a spus Traian Băsescu. 

De asemenea, fostul şef al statului a menţionat că, deşi mulţi îl vor judeca pentru ideea sa, dacă ar fi în locul Angelei Merkel sau a lui Francois Holland, ar recurge la măsuri care să afecteze familiile teroriştilor, astfel încât să-i descurajeze pe potenţialii atacatori. 

'Ce aş face în locul lui Merkel şi Hollande (...), la orice atac terorist vă expulzăm familiile, vă confiscăm averile, toată familia pleacă de unde a venit. Nu mai avem altă soluţie (...), soluţia culturală a fost un mare eşec. Rudele până la gradul trei să fie expulzate în 24 de ore, nu din răzbunare, ci pentru a reduce numărul celor care fac atentate şi să-i faci să se gândească la familiile lor', a spus Traian Băsescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ