Bitdefender: Furtul sau descărcarea de aplicaţii cu viruşi, principalele pericole pentru mobile

| 04 aug, 2013

Principalele probleme care pot viza utilizatorii terminalelor mobile sunt reprezentate de furtul, pierderea dispozitivelor sau descărcarea de aplicaţii ce conţin viruşi, potrivit Ghidului de protecţie întocmit de către producătorul de soluţii antivirus, Bitdefender.

Specialiştii companiei arată că, în vacanţă, telefoanele mobile şi tabletele devin cele mai utilizate dispozitive electronice, iar provocările şi ameninţările asociate acestora sunt diferite şi necesită o abordare specială. 

Principalele probleme care pot apărea, în anumite situaţii, sunt furtul sau pierderea dispozitivelor sau descărcarea de aplicaţii ce conţin viruşi, fură informaţii sensibile şi direcţionează utilizatorii către siteuri şi documente compromise.

Ghidul Bitdefender recomandă descărcarea de aplicaţii numai din magazinele oficiale ale operatorilor şi producătorilor, precum Google Play şi Apple App Store, softurile provenite de la distribuitorii neoficiali putând infecta telefonul sau tableta şi pot trimite mai departe, unor terţe părţi, informaţii private.

De asemenea, specialiştii atrag atenţia asupra faptului că hotspoturile wireless publice sunt vulnerabile interceptărilor de trafic şi răspândirii viruşilor, întrucât nu sunt protejate de parole şi pot fi accesate de oricine. Recomandarea este ca funcţiile Wi-Fi şi Bluetooth să fie oprite atunci când nu sunt utilizate, la fel şi serviciul de date mobile.

Pe lista pericolelor care vizează telefoanele mobile aflate în spaţiul wireless se mai află: tranzacţiile online prin hotspoturi nesecurizate şi accesarea linkurilor sau a documentelor ataşate în emailuri venite la întâmplare.

Pentru protecţia terminalelor mobile cu Android, Bitdefender recomandă folosirea soluţiei complete de securitate Bitdefender Mobile Security.

Bitdefender este producătorul uneia dintre cele mai performante şi eficiente game de soluţii de securitate informatică atestate pe plan internaţional. 

Din 2011, compania este unul dintre liderii industriei de securitate care protejează, zilnic, datele digitale ale aproximativ 500 milioane de utilizatori individuali şi companii din întreaga lume.

Tag-uri: bitdefender
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ