BNR: Vom implementa un nou program de transformare organizaţională

| 07 iun, 2013

BNR va deveni prima instituţie publică în care relaţia dintre angajator şi angajat se va baza exclusiv pe capacitate, competenţă şi prestaţie, în urma implementării unui program de resurse umane şi transformare organizaţională, a declarat viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu.

"Capitalul uman nu este o preocupare academică pentru BNR, în acest moment fiind nu preocupaţi ci împovăraţi cu această chestiune pentru că, în acest an, Banca Naţională derulează un program prin care va deveni prima instituţie publică a României în care relaţia dintre angajator şi angajat va fi bazată exclusiv pe capacitate, competenţă, prestaţie", a afirmat Olteanu.

El a arătat că, anul acesta, Banca Naţională va finaliza "un sistem în care fiecare dintre cei peste 1.400 de membri ai staff-ului BNR va fi evaluat şi recunoscut după propria capacitate: fiecare va avea standardul lui, responsabilităţile lui şi salariul lui".

Bogdan Olteanu a subliniat că această schimbare "nu este un pas izolat (...), la BNR s-au introdus de multă vreme reguli de Corporate Acountability, reguli privind separarea Board-ului de Staff, conflictul de interese, incompatibilităţi, inclusiv privind angajarea în bancă".

"Intenţionăm să introducem un sistem în care capacitatea personală să fie recunoscută şi, totodată, să arătăm că, şi din punctul de vedere al resurselor umane, în sectorul public globalizarea s-a produs. Încercăm să devenim angajatori nu doar naţionali, poate regionali, poate internaţionali", a afirmat viceguvernatorul BNR.

În legătură cu acest proces de schimbare organizaţională pentru care s-a apelat la un consultant extern, Hay Group, reprezentanţi ai BNR arătau cu un alt prilej că noul sistem de salarizare va recunoaşte şi recompensa performanţa, precum şi contribuţia individuală la atingerea obiectivelor instituţiei.

"Cheia acestei transformări instituţionale este sistemul de salarizare care recunoaşte şi recompensează performanţa şi, astfel, într-un fel, se va trece de la o abordare egalitaristă, pe baza grilelor de salarizare, la o recompensare specifică performanţei", au subliniat aceştia, precizând că "nu mai există carieră pe viaţă, conceptul de "Job for life" în Banca Naţională nu mai există".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ