Bode spune că teza sa de doctorat nu e contestată de 'nicio voce academică'

| 17 oct, 18:32

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că teza sa de doctorat nu este contestată de "nicio voce academică", susţinând că lucrarea este un text original, care a trecut toate etapele de verificare la Universitatea Babeş-Bolyai şi CNADTCU.

 

"Aţi căzut în ridicol cu acuzaţiile de plagiat şi secretizarea tezei mele de doctorat, acea teză care era atât de secretă încât v-aţi pus oamenii de partid să meargă să o transcrie de mână la Biblioteca Naţională. Acea teză pe care nu o contestă nicio voce academică, acea teză, transcrisă acum de membrii USR, care sunt şi deputaţi, plătiţi din bani publici. De asta credeţi că v-au votat românii şi vă plătesc cetăţenii României să vă faceţi exerciţii de imagine pe subiecte pe care v-a căşunat în mod maniacal şi cu care persistaţi şi atunci când râde o ţară întreagă de dumneavoastră? Apropo, am văzut cum rupeţi pixurile la Biblioteca Naţională într-un demers plin de ridicol. Ştiu că sunteţi scriitori, dar nu ştiam că sunteţi talentaţi şi la desen", i-a ironizat Bode pe deputaţii USR, în timpul dezbaterii moţiunii împotriva sa.
Potrivit ministrului, teza sa de doctorat a trecut toate filtrele de verificare la Universitatea Babeş-Bolyai şi CNADTCU. "Am o veste proastă. Teza mea a parcurs absolut toate etapele şi a trecut prin mai multe filtre de verificare, fiind analizată atât de către Universitatea Babeş-Bolyai, iar raportul de similitudine din 23 august 2018 arată foarte clar: lucrarea nu conţine preluări neautorizate, cât şi de către CNADTCU. La solicitarea UBB din 10 octombrie 2018, CNADTCU propune să se valideze teza de doctorat în data de 11 iulie 2019. Habar nu aveţi de proceduri şi cadru legal când împroşcaţi cu noroi. Toate verificările şi analizele specialiştilor, anterior acordării titlului de doctor, au fost trecute cu succes. Teza este în regulă şi este un document original", a declarat Lucian Bode.

 

Tag-uri: bode
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ