Bogdan Diaconu: Următorul pas după Asocierea Republicii Moldova cu UE trebuie să fie reunificarea cu România

| 27 iun, 2014

Vicepreşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a Camerei Deputaţilor, social-democratul Bogdan Diaconu, afirmă că următorul pas după Asocierea Republicii Moldova cu UE trebuie să fie reunificarea cu România.

'Asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană reprezintă pasul decisiv al despărţirii de istoria crâncenă a dominaţiei estice în Basarabia, dar numai reunificarea cu România poate garanta securitatea şi stabilitatea Republicii Moldova în următorii ani. De aceea, pasul imediat următor ar trebui să fie împlinirea idealului reunificării celor două state româneşti, ceea ce ar reprezenta în acelaşi timp posibilitatea integrării rapide a teritoriului Republicii Moldova în UE şi în NATO, cât şi împlinirea firească a dorinţei românilor de a trăi în cadrul unui singur stat românesc', spune Diaconu, potrivit unui comunicat de presă.

Diaconu adaugă faptul că dificultăţile pe care Republica Moldova le-ar putea întâlni în cadrul procesului de reunificare cu România sunt 'mai mici şi mai uşor de depăşit decât cele pe care le va întâlni în cadrul procesului lung şi anevoios de a se integra în UE pe cont propriu'. 

'Aşadar, dincolo de dezideratul firesc al poporului român, reunificarea ar constitui şi o decizie pragmatică de a asigura protecţia populaţiei şi a teritoriului actual al Republicii Moldova. Clasa politică de la Bucureşti şi de la Chişinău au în faţă un moment istoric în care ar putea reface ceea ce înaintaşii au clădit cu mare greutate şi cu preţ de sânge în 1918. A nu fructifica această şansă unică ar însemna o dezicere de idealurile poporului român şi ar rămâne consemnat în istorie ca o imensă şi neverosimilă ratare', conchide Diaconu, potrivit sursei citate. 

Republica Moldova, Ucraina şi Georgia au semnat vineri Acorduri de asociere cu Uniunea Europeană, în marja Consiliului European de la Bruxelles.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ