Bogdan Ivan: Noaptea Cercetătorilor Europeni ne oferă cadrul perfect pentru atragerea tinerilor către ştiinţă

| 28 sep, 19:33

Copiii şi adulţii din întreaga ţară sunt invitaţi să descopere vineri şi sâmbătă lumea extraordinară a ştiinţei prin sute de activităţi destinate minţilor curioase de toate vârstele, într-un eveniment din seria Nopţii Cercetătorilor Europeni, aflat sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

 

Tema de anul acesta, "ReCoNnect - Research for Health" (Cercetare pentru Sănătate), aduce zona de cercetare de excelenţă din România în faţa publicului larg şi se concentrează pe modul în care ştiinţa îşi poate aduce contribuţia la dezvoltarea de soluţii pentru sănătatea oamenilor şi a mediului înconjurător.
"Astfel de evenimente joacă un un rol esenţial în facilitarea unei conexiuni mai strânse între cercetători, mediul privat şi publicul larg. Noaptea Cercetătorilor Europeni oferă un cadru în care oameni de toate vârstele pot intra în contact direct cu lumea cercetării şi inovaţiei. În plus, ne dorim să atragem cât mai mulţi tineri către ştiinţă. România are tineri geniali şi talentaţi cărora, prin astfel de evenimente, le deschidem calea către o viitoare carieră în cercetare. Îi felicit pe cei care, în aceste zile, aduc munca lor de o viaţă mai aproape de noi într-un mod atractiv", a declarat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, potrivit unui comunicat remis presei.
La Bucureşti, cercetătorii aşteaptă publicul în Parcul Liniei. Evenimentul din Bucureşti se desfăşoară în parteneriat cu Primăria Sectorului 6, iar cei interesaţi sunt aşteptaţi vineri, începând cu ora 16,00, în locaţia principală din Parcul Liniei.
Organizatorii au pregătit zone de jocuri, concursuri cu premii, experimente şi dezbateri având ca temă centrală cercetarea din domeniul sănătăţii.
Cele mai mari institute de cercetare şi unele dintre cele mai importante instituţii de învăţământ superior din România vor prezenta soluţiile pe care le-au descoperit pentru rezolvarea problemelor celor mai stringente privind sănătatea oamenilor, dar şi a solului, apelor, plantelor şi aerului, într-un efort conjugat de a oferi publicului vizitator o experienţă memorabilă.
În Capitală se mai desfăşoară evenimente şi la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", între orele 15,00 - 20:00, dar şi la Muzeul Geologic Naţional, între orele 10,00 - 18,00.
Sâmbătă, publicul este aşteptat şi în Măgurele, oraşul ştiinţei, începând cu ora 14,00. Cercetătorii vor veni cu noutăţi în ceea ce priveşte studiile şi contribuţia lor în domeniul sănătăţii.
Publicul va avea ocazia să afle despre cum se pot administra medicamente sub formă de picături în timpul călătoriilor spaţiale şi despre experimentul de monitorizare a ritmului cardiac.
Tot aici vor fi prezentate tehnologii şi echipamente de ultimă generaţie şi se va demonstra cum acestea pot fi utilizate în folosul societăţii.
De asemenea, un planor "Perkoz" va fi expus în piaţă, iar curioşii vor interacţiona cu piloţii care le vor împărtăşi din experienţa lor.
În România, anul acesta, consorţiul ReCoNnect va organiza, sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, activităţi în 20 de locaţii:
Pe 29 septembrie:
* Baia Mare - Muzeul Judeţean de Mineralogie "Victor Gorduza" şi Muzeul de Ştiinţe Astronomice;
* Bistriţa - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi extensia Bistriţa a Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" Târgu Mureş;
* Brăila - Facultatea de Inginerie şi Agronomie;
* Buzău - EUROCAMPUS;
* Carei - Castelul "Karolyi";
* Galaţi - Campusul Ştiinţei;
* Piteşti - Centrul Regional de Cercetare Dezvoltare pentru Materiale, Procese şi Produse Inovative;
* Râmnicu Vâlcea - River Plaza Mall;
* Rupea - Geoparcul Aspirant UNESCO Carpaterra, Cetatea Rupea;
* Sântămăria Orlea - Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, Centrul comunitar Sânpetru;
* Suceava - platoul din faţa Universităţii Suceava.
Pe 30 septembrie:
* Berca - Geoparcul Internaţional UNESCO Ţinutul Buzăului, Târgul comunal Berca;
* Cluj Napoca - Casino Centrul de Cultură Urbană din Parcul Central;
* Solca - Liceul Tehnologic ''Tomţa Vodă'';
* Horezu - Geoparcul Aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte, Liceul "Constantin Brâncoveanu";
* Măgurele - Piaţa Centrală;
* Siret - platoul din faţa Colegiului Tehnic "Laţcu Vodă".
Noaptea Cercetătorilor Europeni se desfăşoară la nivel naţional, pentru al doilea an consecutiv sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi are loc anual în peste 300 de oraşe europene.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ