UPDATE. Cumnatul lui Victor Ponta a fost reţinut de DNA

| 17 feb, 08:53

Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta a fost reţinut de procurorii DNA Ploieşti, într-un dosar în care este acuzat că ar fi constituit un grup infracțional, care a acționat în vederea câștigării frauduloase a contractului de extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic.

UPDATE: Primarul din Comarnic: „Din cauza cumnatului lui Ponta, de la firma Grossman, și din cauza firmei Euroconstruct, Comarnicul arată de doi ani ca după bombardament. Contractul început în ianuarie 2012 trebuia finalizat în februarie 2014. Suntem în februarie 2015 și nici după un an nu sunt realizate. Eu, ca inginer constructor, vă spun că nici 70% din lucrări nu sunt realizate și sunt și prost făcute”, adeclarat primarul Botoacăpentru România Liberă.

UPDATE. Iulian Herțanu, cumnatul premierului Ponta, a fost adus marți cu mandat la DNA - Serviciul Teritorial Ploiești, pentru a fi audiat într-un dosar în care este cercetat pentru că, împreună cu alte persoane, ar fi constituit un grup infracțional, care a acționat în vederea câștigării frauduloase a contractului de extindere a rețele de canalizare în orașul Comarnic.

În acelaşi dosar au fost aduşi fostul consilier județean Mihai Coman, care a fost timp de mai mulți ani membru al PSD Prahova, iar în prezent este membru PNL Prahova și angajat ca și consilier al SC Hidro Prahova SRL, societate care derulează un contract pe fonduri europene privind realizarea rețelelor de apă și canalizare în mai multe localități ale județului, deputatul Vlad Cosma şi preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, dar şi deputatul Sebastian Ghiţă.

Procurorii au adus mai multe documente și unități de stocare informatică, ridicate în urma unor percheziţii.

Un număr de 14 percheziţii au avut loc, marţi dimineaţa, în Bucureşti şi Ploieşti, la firmele familiei lui Victor Ponta. În cauză sunt vizate suspiciuni de fraudare cu fonduri europene.

UPDATE. După mai multe ore de audieri, deputatul Vlad Cosma, fiul preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, a ieşti din sediul DNA susţinând că nu are voie să dea nicio declaraţie.

Cosma jr. este urmărit penal în dosarul care vizează societatea cumnatului premierului Victor Ponta.

UPDATE. Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a părăsit sediul DNA.

 

UPDATE. În urmă cu puţin timp, la sediul DNA, serviciul teritorial Ploieşti, a ajuns cu mascaţii cumnatul premierul Victor Ponta, Iulian Herţanu.


 

UPDATE. Deputatul Vlad Cosma a ajuns la sediul DNA pentru audieri în dosarul deturnării de fonduri europene în care este anchetat cumnatul premierului Victor Ponta. De asemenea, la sediul DNA Ploieşti a ajuns şi preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma. În momentul în care a coborât din maşina procurorilor, Cosma a susţinut ca nu ştie de ce a fost adus, precizând că a fost luat de la stomatolog.

 

vlad cosma

 

UPDATE. Deputatul Sebastian Ghiţă a ajuns la DNA Ploieşti, unde este audiat în calitate de suspect în dosarul cumnatului lui Victor Ponta. Înainte să intre în sediu, deputatul a prezentat citaţia jurnaliştilor. ”Nu am o relație foarte strânsă cu dânsul (n.r. cumnatul lui Ponta). Îl cunosc pe om, probabil procurorii vor să se convingă de natura relației mele cu dânsul",  a declarat Sebastian Ghiţă.

Citeşte şi: NEWS ALERT. SEBASTIAN GHIŢĂ, audiat în calitate de suspect la DNA PLOIEŞTI

UPDATE. În această dimineaţă, procurorii DNA au descins la cinci adrese din Ploieşti într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene în urma unor lucrări de investiţii publice din Prahova. După percheziţii, la sediul DNA din Ploieşti au fost aduse două calculatoare, un scanner şi un sac plin cu documente. Ancheta DNA vizează mai multe persoane printre care se numără Mihail Coman, fost consilier judeţean, consilier al directorului Hidro Prahova, precum şi Iulian Herţanu, cumnatul premierului Ponta.

 

UPDATE. Mihai Coman a fost adus de anchetatori, marţi, la DNA Ploieşti, pentru a fi audiat în dosarul în care procurorii DNA au făcut percheziţii la mai multe firme, între care SC Exfin SRL, controlată de sora şi cumnatul premierului Victor Ponta.

Coman se numără printre persoanele vizate de ancheta procurorilor anticorupţie privind fraudarea fondurilor europene aferente lucrărilor de infrastructură din Prahova. Surse judiciare susţin că în acest dosar au avut loc percheziţii la mai multe firme, printre care şi SC Grossman Engineering Group SRL, una dintre firmele la care Iulian Cristian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este administrator de drept şi, începând din 25 aprilie 2014, administrator de fapt, el fiind şi angajat al SC CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroeşti, judeţul Ilfov. Potrivit surselor citate, Iulian Herţanu, împreună cu Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator şi asociat la SC CVR Asfalt Construct Group SRL, SC CVR Activities Group SRL Bucureşti şi SC Gefam Pro SRL Dobroeşti, precum şi cu Mihail Marian Coman, administrator şi asociat la SC Indserv SRL Ploieşti şi SC Indserv Proiect SRL Ploieşti şi angajat al SC Hidro Prahova SA, în funcţia de consilier al directorului general, din 24 mai 2012, "au constituit un grup infracţional pentru a acţiona în vederea câştigării frauduloase a contractului de lucrări având ca obiect «Extindere reţele de canalizare în oraşul Comarnic»".

Contractul a fost semnat în 13 ianuarie 2012, între Asocierea SC Grossman Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Hidro Prahova SA Ploieşti, acesta fiind finanţat în mare parte din fonduri de la Uniunea Europeană.

 

UPDATE. Cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, este dus cu mandat la DNA Ploiești.

Procurorii au descins la firmele care aparţin mamei, surorii şi cumnatului premierului Victor Ponta. Conform unor surse judiciare, anchetatorii suspectează că în acest dosar, în care sunt vizate şi alte societăţi, s-ar fi deturnat mai bine de jumătate din fondurile dintr-un proiect european, destinat realizării unei reţele de canalizare. Prejudiciul estimat se ridică la 7,8 milioane de lei.

 

UPDATE. O firmă a lui Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta, împreună cu mai multe societăţi, între care Euroconstruct Trading, ar fi obţinut ilegal un proiect european privind extinderea reţelei de canalizare în Comarnic, din care şi-ar fi însuşit sume mari de bani, prin schimbarea destinaţiei fondurilor, susţin surse judiciare.

Sursele citate, care citează documente ale anchetatorilor că în dosarul în care au loc percheziţii la mai multe firme este vizată şi SC Grossman Engineering Group SRL, una dintre firmele la care Iulian Cristian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este administrator de drept şi, începând din 25 aprilie 2014, administrator de fapt, el fiind şi angajat al SC CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroeşti, judeţul Ilfov.

Potrivit surselor citate, Iulian Herţanu, împreună cu Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator şi asociat la SC CVR Asfalt Construct Group SRL, SC CVR Activities Group SRL Bucureşti şi SC Gefam Pro SRL Dobroeşti, precum şi cu Mihail Marian Coman, administrator şi asociat la SC Indserv SRL Ploieşti şi SC Indserv Proiect SRL Ploieşti şi angajat al SC Hidro Prahova SA, în funcţia de consilier al directorului general, din 24 mai 2012, "au constituit un grup infracţional pentru a acţiona în vederea câştigării frauduloase a contractului de lucrări având ca obiect «Extindere reţele de canalizare în oraşul Comarnic»".

Contractul a fost semnat în 13 ianuarie 2012, între Asocierea SC Grossman Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Hidro Prahova SA Ploieşti, acesta fiind finanţat în mare parte din fonduri de la Uniunea Europeană.

Anchetatorii îi suspectează pe reprezentanţii acestor firme că şi-ar fi însuşit importante sume de bani din acest proiect, prin schimbarea ilegală a destinaţiei fondurilor obţinute şi prin sustragerea de la plata contribuţiilor datorate către stat, respectiv prin evidenţierea unor cheltuieli nereale sau operaţiuni fictive în documentele societăţilor pe care le-au controlat.

La grupul infracţional ar fi aderat şi Liviu Munteanu, care a fost numit administrator al SC Grossman Engineering Group SRL, începând din 25 aprilie 2014, se mai arată în documentele citate.

Iulian Herţanu, Vladimir Răzvan Ciorbă şi Mihail Marian Coman vor fi duşi la DNA Ploieşti, pentru a fi audiaţi.

Sursele citate au mai declarat că în acest dosar, care vizează infracţiuni de fraudare a fondurilor UE, anchetatorii suspectează că s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, banii fiind însuşiţi în interes propriu. De asemenea, în cauză sunt suspiciuni şi cu privire la comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, printre care şi fapte de evaziune fiscală.

Prejudiciul produs ar fi fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adăuga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscală, au precizat sursele citate.

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti fac cercetări într-o cauză penală privind infracţiuni asimilate celor de corupţie şi infracţiuni de fraudare a fondurilor Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit sursei citate, în acest dosar au loc 14 percheziţii, majoritatea în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare au declarat că una dintre firmele la care se fac percheziţii este SC Exfin SRL, punctul de lucru din Bucureşti, firmă fondată de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlată în prezent de către sora şi cumnatul primului ministru, Alexandra şi Iulian Herţanu.

De asemenea, percheziţii sunt făcute şi la locuinţa familiei Herţanu, tot din Bucureşti.

Dan Besciu, asociat şi administrator la Euroconstruct 98 Trading, a fost arestat la domiciliu în 11 decembrie 2014, fiind acuzat într-un dosarul al DIICOT care vizează fapte de evaziune, spălare de bani şi delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 34 de milioane de lei. Besciu este sub control judiciar din 7 ianuarie, când instanţa supremă i-a schimbat măsura arestului la domiciliu.

 

Exfin aparține surorii premierului Victor Ponta. Implicat ar fi și cumnatul premierului. Polițiștii efectuează, marţi dimineaţă, mai multe percheziţii la persoane suspecte de evaziune fiscală, spălare de bani şi executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă.

Descinderile au loc în judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Vâlcea şi în municipiul Bucureşti, la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele a zece persoane.

Prejudiciul ajunge la două milioane de euro.

Percheziţiile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală spălare de bani şi executare de activităţi miniere, fără licenţă sau permis de exploatare, se arată în comunicat.

Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2007 - 2011, cei în cauză ar fi creat circuite economice şi financiare fictive prin înregistrarea şi declararea la organele fiscale de achiziţii nereale de mărfuri urmate de transferuri bancare sau plăţi directe aferente acelor achiziţii către alte societăţi fantomă, cu scopul de a diminua baza impozabilă şi a disimula originea ilicită a sumelor de bani rezultate.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 feb, 09:09
dan slugarescu
DNA se face ca lucreaza?
in loc sa avanseze cu socrul ,se fac ca gasesc probleme la sora
Suportul tehnic! va dovedi nevinovatia famigliei..
prietenii stiu de ce..sunt sceptic
17 feb, 13:06
cantautor
cotidianul dixit...
Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta. „Pe unde atingi familia Băsescu corupţia e în floare. Nu ne-am aşteptat niciun moment ca Băsescu să aibă onoare. El minte de la un minut la altul. Situaţia în care e Băsescu la ora actuală, şi nu aş spune cu patimă lucrul ăsta. Vă dau doar un exemplu, pe care îl vedem cu toţii. El a avut probleme cu justiţia, s-au amânat până iese din mandat. Dar să vă uitaţi ce e în jurul lui: fratele e în arest, ginerele urmărit penal, fiica în combinaţia Nana nu ştim până la urmă cum va fi, nu vreau să acuz până nu avem. Parchetul general lucrează. Pe unde atingi familia Băsescu corupţia e în floare”.

Rămâne de văzut dacă acum Ilie Sârbu va avea aceeaşi atitudine şi faţă de Victor Ponta.
21 feb, 00:19
PETRE
DNA...
DNA a luat masuri severe in urma perchezitiei la firma fondata de mama lui Ponta si patronata de sora lui cu un administrator,cumnatul lui !
Un administrator face totul cu aprobarea patronatului,folosind Fonduri UE(aprobate de Guvern) si bani din Bugetul de Stat care "s-au spalat!"
"Curat murdar"-vorba lui nenea Iancu.
Quo vadis ,Ponte?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ