Călin Popescu Tăriceanu: Votul prin corespondență este o modalitate extrem de greoaie și birocratică

| 16 oct, 20:59

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, copreședinte al ALDE, a declarat vineri, la Arad, că votul prin corespondență presupune o procedură greoaie și birocratică, care permite fraudarea voturilor, arătând că formațiunea sa și el personal susțin pentru românii din afara granițelor modalitatea votului direct, la sediile misiunilor diplomatice.

"Votul prin corespondență este o modalitate extrem de greoaie și birocratică, care permite de asemenea fraudarea votului. Există deci două impedimente majore: frauda posibilă și dificultatea pe care trebuie să o depășească cei care vor să voteze. Sunt de părere că mai degrabă trebuie să ne inspirăm din modalitatea folosită în Germania, care este votul direct, sistem de vot prevăzut în mod obligatoriu și de Constituția României. Așa încât nu trebuie să riscăm o contestație la CCR a unei posibile legi a votului prin corespondență', a spus Călin Popescu Tăriceanu, conform Agerpres.

Citeşte şi:  Tăriceanu critică votul prin corespondenţă: Este birocratic şi poate fi fraudat

Pe de altă parte, acesta a mai spus că trebuie să se aibă în vedere și ceea ce vor cetățenii, o formulă care să le fie cât mai accesibilă, nu ceea ce vor politicienii.

"De aceea eu susțin modalitatea votului direct, la ambasadă sau la oficiile consulare, iar acolo unde nu există se pot înființa secții de vot prin grija MAE și MAI", a adăugat președintele Senatului.

Privitor la proiectul de lege privind votul prin corespondență, Tăriceanu a precizat că acesta ar putea intra săptămâna viitoare în dezbaterea Senatului.

'Săptămâna viitoare, proiectul de lege ar putea intra în dezbaterea Senatului și după aceea își va urma traseul către Camera Deputaților, care este camera decizională. Dar repet, ALDE și eu susținem necesitatea unei modalități simple de vot care să dea posibilitatea tuturor celor care vor să voteze, inclusiv oamenilor cu o educație mai sumară, să aibă acces la votul din acea zi', a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ