ÎN MINTEA NOASTRA! Care sunt CEI MAI CUNOSCUȚI îngeri și demoni imaginați de oameni

| 07 aug, 2014

Entitãţile de mai jos au fost vreme de secole personajele principale ale învãţãturilor ezoterice şi exoterice, parte din tradiţii de presupusã inspiraţie divinã, fie ca fiinţe concrete sau proiecţii psihologice ale îngerilor şi demonilor mentali.

Uriel – Unul dintre cei şapte arhangheli creştini, Uriel joacã un rol important în salvarea de la moarte a vãrului lui Iisus, Ioan Botezãtorul, în timpul uciderii pruncilor. El îi conduce pe Ioan şi pe mama sa Elisabeta cãtre familia sfântã dupã fuga în Egipt. Reuniunea lor este reprezentatã de Leonardo da Vinci în lucrarea ‘Fecioara între stânci’. În tradiţia misticã iudaicã Uriel este considerat şi îngerul duminical sau îngerul poeziei.

Azrael – arhanghelul morţii în tradiţia islamicã, de obicei identificat cu îngerul morţii din iudaism şi creştinism. Are patru feţe pentru a privi spre toate punctele cardinale, 4000 de aripi şi tot corpul sãu este alcãtuit din ochi şi limbi, al cãror numãr corespunde numãrului de oameni care locuiesc pe pãmânt. El va fi ultimul ce va muri, înregistrând şi ştergând constant numele tuturor celor care se nasc şi mor.

Gabriel – în creştinism şi Islam vesteşte naşterea lui Iisus. Musulmanii îl considerã intermediarul dintre Mahomed şi Dumnezeu în momentul revelaţiei Coranului, când este cunoscut drept Jibril. Credinţa în îngeri este unul dintre stâlpii tradiţiei islamice. Mormonii îl asociazã şi cu Noe, care ar fi întruchiparea fizicã a aceleiaşi entitãţi care face parte din tãrâmul superior spiritual. Gabriel este menţionat doar de douã ori în Noul Testament, pasajul ‘Eu sunt Gabriel, care stã în faţa lui Dumnezeu (Luca 1:19) inducând unor teologi ideea cã ar ocupa rangul cel mai de sus în ierarhia îngereascã, totuşi este un înger de rangul opt din cele nouã existente: serafimii, heruvimii, tronurile, stãpâniile, domniile, puterile, începãtoriile, arhanghelii şi îngerii.

CITEȘTE ȘI: CE nu ştiai despre ziua de LUNI!

 

Incubus/Succubus – demoni care sãlãşluiesc în visele oamenilor pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceştia. O astfel de întâlnire ar fi avut ca rezultat naşterea lui Merlin din legenda arthurianã. Succubus, spirite vampirice din legendele medievale, sunt foarte atrãgãtoare, suprasexualizate şi stârnesc apetitul bãrbaţilor cãrora le consumã toatã energia ducând chiar la moartea victimei.

Metatron – asociat în principiu cu iudaismul. Zoharul, carte cabalisticã atribuitã lui Simeon ben Iochai, îl identificã cu îngerul care a supravegheat exodul din Egipt al evreilor. Multe tradiţii ezoterice susţin cã de fapt ar fi scribul lui Dumnezeu, cã are un simţ al umorului bine dezvoltat şi cã uneori devine neascultãtor. Metatron are ca simbol ciocanul fierarului, care înseamnã distrugerea realitãţilor în vederea renaşterii.

Serafim – în tradiţia iudeo-creştinã Biblia numeşte puţini ingeri individualizaţi: Mihail – prinţul îngeresc, Gabriel – arhanghelul Bunei Vestiri, reinvierii, compasiunii, revelaţiei şi morţii, Satana – cel cãzut. Ordinul serafimilor este cel mai important întrucãt ei se aflã în imediata apropiere faţã de Dumnezeu. Sunt adesea reprezentaţi înconjuraţi de foc, symbol al iubirii arzânde pentru divinitate. Lui Isaia i se aratã ca nişte fiinţe cu şase aripi. Tradiţia spune cã au fost primii creaţi de Dumnezeu, pentru a permite autocunoaşterea divinã prin existenţa şi experienţele lor.

Babalon – paznicul abisurilor, femeia stacojie, mama monstruozitãţilor. Locul pe care îl ocupã în Apocalipsa lui Ioan şi magia enohianã i-a inspirit pe ocultişti sã o numeascã femeia care a reuşit sã se elibereze, în cadrul sistemului mistic Thelema. Adoraţia sa a culminat într-o serie de ritualuri care au avut loc în ianuarie 1946 la iniţiativa lui Jack Parsons şi a partenerului sãu Frater H. Scopul lor era invocarea şi manifestarea lui Babalon, apoi concepţia unui copil care sã aducã eonul lui Horus şi prãbuşirea tuturor sistemelor religioase. Succesul ritualurilor este încã dezbãtut, în condiţiile în care Parsons moare în condiţii misterioase şi frater H., nimeni altul decât Ron Hubbard, fondatorul scientologiei, fuge cu soţia şi banii acestuia.

Moroni – numele dat de Joseph Smith unui înger care i-ar fi apãrut de mai multe ori în 1820. Smith credea cã este pãstrãtorul plãcilor de aur pe care era scrisã Cartea Mormonilor într-un alfabet ciudat la care se referã drept ‘egiptean reformat’. Smith le-a ascuns şi tradus in engleza de tip King James printre altele şi cu ajutorul unei pietre magice…Teologia mormonã susţine cã în momentul finalizãrii Moroni ar fi luat cu el în ceruri plãcile. În 1826 un tribunal din New York îl acuzã pe Smith cã ar fi un impostor.

Choronzon – în sistemul religios al lui Aleister Crowley, Thelema, şarpele Choronzon sãlãşluieşte în abis şi este principalul obstacol dintre magician şi iluminarea supremã. Choronzonul mai este cunoscut şi ca ‘demonul dispersãrii’ şi Crowley îl descrie ca ‘o personificare temporarã a forţelor haotice şi demente ale abisului’. Numele, deşi popularizat de Aleister, apare prima datã în documentele enohiene ale lui John Dee, sfetnic al Elisabetei I a Angliei, unde Choronzon este sinonim şarpelui din grãdina Edenului.

Lucifer – purtãtorul luminii, adesea cu referire la Venus/Luceafãrul şi la regele Babilonului (Isaia 14:12) asociat metaforic prinţului întunericului. Lucifer înseamnã mai degrabã starea din care a cãzut decât numele propriu-zis al diavolului. Metafora Luceafãrului este relevantã pentru a puncta cãderea, atunci când planeta dispare în lumina dimineţii, aşa cum diavolul pãrãseşte raiul. În mod interesant cuvântul se foloseşte şi cu referire la Iisus (Petru, 2, 1:19).


Sursă: historia.ro

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
18 aug, 2014
BOR Breaking News
Fiindcă nu are încredere în băncile de spéŕmã, un preot a decis să-şi ţină spéŕma în sfântul potir

O consecinţă directă a crizei este că tot mai puţini oameni au încredere în bănci, inclusiv băncile de spéŕmã, arată un sondaj recent. Astfel, un preot inventiv a decis să-şi păstreze spéŕma în sfântul potir, departe de privirile curioase ale credincioşilor sau de eventualele enoriaşe care poftesc la boaşele părintelui.

“Să-mi depun spéŕma la bancă ? Aţi înnebunit ? Nu mi-aş depune nici măcar banii pe care-i obţin prin jupuirea fraierilor care vin să-mi asculte sporovăiala duminicală.” a spus părintele Maricel Pedofileanul. “Ăia de la bancă sunt nişte incapabili, poţi să te trezeşti că îţi pierzi în câteva clipe spéŕma de-o viaţă. Eu fac muncă manuală la fiecare rugăciune, nu vreau să mă trezesc că pleacă vreunul cu toată averea mea într-o valiză.”

Pe de altă parte, există preoţi care aleg să-şi păstreze spéŕma în cădelniţă sau în sticlele cu vin liturgic: “Credincioşii sunt de-a dreptul înnebuniţi după vinul liturgic. Într-adevăr, unii se mai întreabă din când în când de ce are gust bizar şi consistenţă cleioasă, dar le spunem că acest lucru se petrece datorită credinţei noastre bimilenare, vii şi nealterate. Intenţionăm ca în viitorul apropiat să introducem în parohii moaşte marinate în spéŕmã, dar acestea vor fi rezervate enoriaşilor premium, acelora care ne fac reclamă pe net sau postează pe Facebook citate din Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Iustin Pârvu şi Petre Ţuţea.”
09 aug, 2014
Iustin Pârvu
Dacă crezi că e momentul să se facă liturghie,
Pune-ţi sutana de aur, prinde-ţi părul c-o scufie.
Dacă vrei să dai cu-agheasmă ca să strângi de-o mică plasmă,
Ia busuiocul din grădină, bagă schema cea divină.
Orice moliftă îţi place, fă acuma cum îţi spun,
Vezi tămâia care zace şi mai dă-i cu fum !

Bate clopotul mai tare dacă vrei să mântuieşti,
Bagă-ţi limba în icoane dacă vrei să preaslăveşti !
Bate clopotul mai tare dacă vrei s-o arzi divin,
Bagă-ţi capu-n pangar, bagă-ţi capu-n pelerin !

Daca vrei să schimbi oraşul, dacă nu-ţi mai place Iaşiul,
Ia o nouă parohie, mai avută ca să fie,
Bagă cântul mult mai tare, ia un sponsor mai cu stare !
Daca ai intenţii bune dar vrei şi subvenţie,
Orice moliftă îţi place, fă acuma cum îţi spun,
Vezi tămâia care zace şi mai dă-i cu fum !

Bate clopotul mai tare dacă vrei să mântuieşti,
Bagă-ţi limba în icoane dacă vrei să preaslăveşti !
Bate clopotul mai tare dacă vrei s-o arzi divin,
Bagă-ţi capu-n pangar, bagă-ţi capu-n pelerin !
08 aug, 2014
Preafericitul Daniel Trafaleteanul
Comunicat public din partea Patriarhiei Române

Dragi credincioşi, sunt Preafericirea Mea Daniel şi în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vă înştiinţez că suntem în pragul colapsului: ţara noastră a rămas fără resurse de ċăċat!

Din cauza sărbatorilor ortodoxe din ultimele săptămâni, rezerva de ċăċat a României a fost epuizată. Deşi existau câteva diferenţe de opinie între membrii Sfântului Sinod, când a fost vorba de mâncat ċăċat, cu toţii au ajuns la un consens şi nimeni nu a mai ţinut cont de funcţie, vârstă şi simpatii, toţi aceştia trecând direct la înfulecat.

Trist este faptul că majoritatea credincioşilor nu s-au mulţumit să consume ċăċat în timpul slujbelor, ci şi-au luat şi câte doi saci pentru acasă. Absolut toţi enoriaşii au mâncat ċăċat în timpul slujbelor, în timpul discuţiilor de pe marginea străzii şi chiar alături de familiile lor, la chermeze, nunţi, botezuri sau cumetrii.

Pasiunea pentru consumul de ċăċat s-a răspândit rapid, astfel că o multitudine de preoţi, diaconi, călugari, episcopi si mitropoliţi s-au apucat, la rândul lor, să mănânce ċăċat. Din păcate pentru ei, zăcămintele de ċăċat ale României au fost epuizate, astfel că doar printr-o minune va mai fi descoperit vreun zăcământ de ċăċat care încă n-a fost consumat în această ţară. În acest mod se poate explica de ce, în ultima perioadă, foarte mulţi credincioşi au început să mănânce ċăċat în afara ţării, chiar şi prin moschei, sinagogi sau temple.

Cu sufletul plin de speranţa că vom identifica un nou zăcământ de ċăċat pe teritoriul ţării noastre, astfel încât să nu fie nevoie sa apelăm la importuri şi gândindu-ne cu evlavie la Bântuitorul nostru Iisus, vă spun „Fiţi binecuvântaţi, fiilor”. Doamne ajută!
08 aug, 2014
Fratele Filimon Felasie
► Atunci când Dumnezeu a spus “Să fie lumină !”, cita din Arsenie Boca.
► Se spune că Dumnezeu a făcut Pământul, Soarele, Luna, stelele, plantele, animalele şi omul. Pe Dumnezeu l-a făcut Arsenie Boca. De mai multe ori şi în poziţii diferite.
► Moise a primit Cele 10 Porunci de la Arsenie Boca.
► Când merge la culcare, Bau-Bau se uită în şifonier şi sub pat ca nu cumva Arsenie Boca să fie acolo.
► Arsenie Boca a scris un almanah gastronomic intitulat “Cartea de bukkake”, datorită faptului că iubea credincioşii exact ca sarea-n bukkake. În cųŕând va fi editat un al doilea volum denumit “Bukkake tradiţionale”.
► Atunci când Iisus a înviat, a suferit un preinfarct în momentul în care a auzit că pe Pământ există unul mai tare ca el. Era vorba despre Arsenie Boca.
► Arsenie Boca a fost cel care a creat prima carte de colorat inspirată din mitologia ęvręíąscă. Aceasta este Biblia. În cųŕând va fi lansată şi pe vinil în interpretarea părintelui Maricel Pedofileanul.
► Arsenie Boca ştie ce este lerul despre care cântă Ştefan Hruşcă.
► Arsenie Boca a inventat motorul Euro 666.
► Arsenie Boca n-a avut copii, dar el e adevăratul tată al lui Luke Skywalker.
► Arsenie Boca îl vede pe Omul Invizibil.
► Dacă tu ai 10 lei şi Arsenie Boca are 10 lei, Arsenie Boca are mai mulţi bani ca tine.
► Arsenie Boca e atât de tare, încât Chuck Norris şi Superman laolaltă nu-l pot egala.
► Nu există lesbiene, ci doar femei care încă nu l-au cunoscut pe Arsenie Boca.
► Arsenie Boca nu poartă ceas. El decide cât e ora.
► Arsenie Boca a înghiţit odată un borcan de somnifere. L-au facut să clipească.
► Când Arsenie Boca s-a hotărât să fumeze, ţigările au început să se îmbolnăvească de cancer.
► Dacă Arsenie Boca ar fi purtat elice în loc de potcap, s-ar fi numit Arsenie Belişcopter.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ